EXEC-EDU:  Top 5 tendinţe pe piaţa de executive training în 2022

Comunicate de presă / 18 ianuarie 2022

Cele mai importante trei tendinţe ce vor defini în 2022 piaţa locală de training sunt adaptarea cursurilor la noul mod de lucru hibrid, designul unor experienţe de învăţare care să susţină retenţia şi starea de bine a angajaţilor şi diversificarea canalelor de învăţare. Pe locurile patru şi cinci se află utilizarea abilităţii de a lucra cu datele pentru luarea deciziilor şi dezvoltarea abilităţilor de leadership, conform datelor interne ale EXEC-EDU, liderul pieţei de executive education, segmentul de top al pieţei de training, conform unui comunicat remis redacţiei.

Vizibile încă de anul trecut, cele cinci trenduri principale vor marca activitatea tuturor departamentelor L&D din companii, dar şi a jucătorilor din piaţa de training, fiind deja simţite în piaţă încă de la finalul anului trecut.

"Am încheiat 2021, cel de-al 16-lea an de existenţă EXEC-EDU, cu rezultate foarte bune. A fost un an în care am traversat cu bine situaţii complexe, un an în care ne-am sudat ca echipă şi am devenit mai rezilienţi şi mai agili, deci mai puternici. Provocarea principală, pe care am depăşit-o cu brio, a fost să facilităm programe live online interactive, care să ţină participanţii conectaţi, atenţi şi implicaţi 100%, iar 2021 a fost pentru noi al doilea cel mai bun an din istorie, după 2019. Peste 1700 manageri au interacţionat cu noi, la cursuri sau în proiecte de coaching, mentoring sau consultanţă şi am derulat peste 140 de programe. Am organizat 10 evenimente online pentru comunitatea noastră, la care au luat parte 2500 persoane, unul faţă în faţă şi două cu invitaţi internaţionali.", declară Oana Scarlat, CEO EXEC-EDU.

Pentru 2022, compania are un portofoliu de 70 cursuri şi o echipă de peste 40 de experţi. Printre programele lansate deja anul acesta sunt Hybrid Leadership şi Data Literacy.

"2022 aduce noi provocări pentru industria de training, odată cu volatilitatea pieţei muncii, schimbarea modelelor de business şi a comportamentului de consum, dar şi a modului în care învăţăm. Concurăm cu o piaţă globală, cu oportunităţi şi resurse nelimitate, multe gratuite, aflate la doar un click distanţă. Competenţele pe care le-am dezvoltat în ultimii doi ani ne vor ajuta însă să rămânem în topul opţiunilor cursanţilor noştri. Rezoluţia noastră pentru 2022 este să continuăm să construim experienţe de învăţare utile, potrivite noului mod de lucru hibrid, adaptându-ne permanent la trendurile din piaţă şi nevoile cursanţilor noştri şi, de ce nu, anticipându-le", declară Oana Scarlat, CEO EXEC-EDU.

1.Adaptarea cursurilor la noul mod de lucru hibrid

Munca în format hibrid, de acasă sau de oriunde, nu va dispărea prea curând din peisaj. Studiile globale dar şi locale arată că majoritatea covârşitoare a angajaţilor preferă un sistem de lucru hibrid şi că multinaţionalele care se dezvoltă rapid au adoptat acest model de "productivitate de oriunde". Atât pentru angajaţi cât şi pentru companii, munca la distanţă este despre rezultate, şi mai puţin despre locul unde se află angajatul sau orele la care lucrează. În aceste condiţii, programele de training trebuie aliniate acestei noi realităţi, în care cursanţii lucrează de oriunde - un beneficiu care, conform studiilor, a devenit esenţial pentru angajaţi. Soluţiile de training sunt versatile, modul în care cursanţii interacţionează cu conţinutul acestuia este divers, integrând, printre altele, tehnologia, resursele asincron cu interacţiunile live online, dar şi cu activităţile la clasă, menite să readucă în prim plan colaborarea şi conectarea.

2.Programe de dezvoltare axate pe starea de bine a angajaţilor

Wellbeing-ul nu mai este doar un beneficiu oferit angajaţilor în cadrul pachetului de compensare, pe măsură ce presiunile zilnice din familie sau burn-out-ul acuzat de modul de lucru remote, care şterge graniţele de timp şi spaţiu, au devenit realităţi care afectează în mod direct productivitatea şi performanţa oamenilor. De aceea, programele de well-being integrate au devenit parte din strategia de retenţie şi motivare a oamenilor.

3.Diversificarea canalelor de învăţare

Zilele dedicate sesiunilor clasice de curs la sală au devenit tot mai rare în programul managerilor. Acum învăţarea se face pe canale multiple: video, podcast, cărţi audio, webinarii, sesiuni live online. Integrarea sesiunilor scurte de training în timpul programului de lucru, sau chiar includerea unor sesiuni de coaching de echipă sau brainstorming facilitat în cadrul şedinţelor board-urilor sau echipelor operaţionale reprezintă noi modalităţi de a eficientiza demersul de învăţare, cu focus pe soluţii pragmatice şi pe rezolvarea de probleme. O altă modalitate de optimizare este folosirea digitalizării pentru a genera conţinut adaptat, personalizat nevoii fiecărui manager sau angajat.

4.Data literacy în luarea deciziilor

IDC, furnizor global de informaţii de piaţă, prognozează până în 2025 o creştere de zece ori a datelor la nivel global. Devine astfel tot mai dificil pentru manageri să ia decizii valide, care nu se bazează doar pe fler, ci pe informaţii corecte şi actuale. O barieră suplimentară este decalajul major între abilităţile digitale ale oamenilor şi viteza cu care apar noile tehnologii.

Avantajul competitiv astăzi este dat de abilitatea managerilor de a citi, a lucra, a analiza şi a argumenta cu ajutorul datelor. La nivel global doar 24% din decidenţi au abilităţile necesare în lucrul cu datele, deci au nevoie de training-uri specializate.

5.Dezvoltarea abilităţilor de leadership

Liderii ce doresc să iasă învingători din competiţia cu inteligenţa artificială, care va exclude şefii incompetenţi din peisajul muncii, au nevoie şi mai mult să îşi dezvolte competenţele, mai ales că acestea trebuie aliniate noilor realităţi. Pentru această perioadă, este nevoie de un nou tip de lider, cu alte competenţe - empatie, agilitate, flexibilitate, rezilienţă. De aceea, investiţia în dezvoltarea echipelor de management este mai necesară ca oricând, iar primul pas este re-evaluarea şi măsurarea competenţelor acestora.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb