Fechet: Strategia naţională de adaptare la schimbările climatice se află în etapa finală de adoptare

T.B.
Miscellanea / 18 iulie 2023

Fechet: Strategia naţională de adaptare la schimbările climatice se află în etapa finală de adoptare

Strategia naţională de adaptare la schimbările climatice se află în etapa finală de adoptare, iar politicile legate de dezvoltare trebuie să se bazeze pe realităţile şi nevoile comunităţilor locale, a afirmat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, în cadrul celei de-a 11-a reuniuni a Forumului Politic la Nivel Înalt privind Dezvoltarea Durabilă (HLPF2023), ce are loc la New York în această perioadă.

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului de resort, transmis marţi AGERPRES, forumul include şi un segment ministerial (HLS) care se desfăşoară în perioada 17-19 iulie 2023. În marja segmentului ministerial al Forumului, a avut loc dezbaterea cu tema "Consolidarea impulsului către Summitul ODD", în cadrul căreia, oficialul român a arătat că România a luat măsuri concrete pentru punerea în aplicare a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă şi integrarea Agendei 2030 în contextul său naţional. "În acest sens, pentru a asigura o abordare integrată, coerenţa politicii are un rol cheie în acest demers, iar politicile naţionale legate de dezvoltare trebuie să se bazeze pe realităţile şi nevoile comunităţilor locale", a subliniat oficialul român.

Totodată, Mircea Fechet a avut şi o discuţie cu ministrul Afacerilor Externe din Ucraina, Dmytro Kuleba.

"Pe lângă impactul pandemiei de COVID-19, criza climatică şi cea provocată de război au condus la şi mai multe dezechilibre. În acest sens, România condamnă în cei mai fermi termeni războiul de agresiune neprovocat şi nejustificat al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, care sfidează Carta ONU, dreptul internaţional, pune în pericol mediul şi agravează crizele alimentare şi energetice globale", a spus Fechet.

În context, demnitarul a subliniat că Executivul de la Bucureşti implementează, în prezent, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), care vizează investiţii şi reforme în diverse sectoare ale mediului, în ceea ce priveşte extinderea fondului forestier naţional, protecţia biodiversităţii, gestionarea resurselor de apă, colectarea separată a deşeurilor, precum şi economia circulară.

"De asemenea, România a implementat un sistem informatic integrat de urmărire a trasabilităţii lemnului care îmbunătăţeşte transparenţa lanţului de aprovizionare şi descurajează exploatarea forestieră ilegală. Am adoptat Strategia pentru tranziţia României spre economia circulară 2020-2030, care poate contribui la creşterea economiei noastre, păstrând în acelaşi timp resursele naturale. În prezent, lucrăm la actualizarea Planului Naţional pentru Energie şi Climă, împreună cu elaborarea "strategiei pe termen lung a României de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. De asemenea, Strategia noastră naţională de adaptare la schimbările climatice se află în etapa finală de adoptare", a menţionat ministrul de resort.

În marja evenimentului din SUA, miercuri, România a prezentat cea de-a doua Raportare Naţională Voluntară (RNV România 2023), alături de alte state ale Uniunii Europene (UE).

"Strategia noastră naţională de dezvoltare durabilă este o strategie orientată către cetăţeni şi defineşte cadrul naţional al României pentru implementarea Agendei 2030. În plus, Planul naţional de acţiune facilitează cooperarea interinstituţională şi asigură coeziunea politicii. În acest proces, vom continua să conectăm autorităţile locale pentru a asigura coerenţa, pentru a implica societatea civilă, companiile, mediul academic şi alte părţi interesate relevante. Ţinând cont de natura interconectată a obiectivelor, succesul realizării Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) depinde în primul rând de implicarea tuturor actorilor relevanţi ai societăţii. În încheiere, împărtăşesc convingerea fermă că realizarea ODD de mediu, va contribui semnificativ la realizarea tuturor ODD din ţara noastră, dar şi la nivel global", a declarat Mircea Fechet.

România a organizat, în cadrul reuniunii, un Laborator de Raportare Naţională Voluntară (VNR Lab), cu tema "Programe inovatoare şi mecanisme de guvernanţă ale sectorului public în serviciul proceselor VNR", în parteneriat cu Biroul de Sprijin Interguvernamental şi Coordonare pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Departamentului de Afaceri Economice şi Sociale al ONU (OISC/DESA).

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, participă la cea de-a 11-a reuniune a Forumului Politic la Nivel Înalt privind Dezvoltarea Durabilă (HLPF2023), organizată sub auspiciile Consiliului Economic şi Social (ECOSOC) al ONU, care are loc în perioada 10-20 iulie 2023, la New York, în SUA. Din delegaţia României a făcut parte şi Laszlo Borbely, consilier de stat, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, Secretariatul General al Guvernului, precum şi specialişti din cadrul MMAP, membri ai Delegaţiei Misiunii Permanente a României pe lângă ONU şi ai Parlamentului României.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb