FEMEIA LA PUTERE Emanciparea masculină - nicio şansă!

Când ne întrebăm "cine a fost mai întâi, oul sau găina?", nimeni nu pomeneşte de cocoş.

Totuşi, lumea asta, în care trăim, este controlată de bărbaţi.

Şi deşi lumea nu este de loc perfectă de mii de ani de când o controlează (fiind, adesea, considerată un teren al suferinţei şi războaielor), ea continuă să fie controlată de bărbaţi.

Ca şi când nu ar exista alternativă.

Primim ghiocei şi primim mărţişoare în fiecare an, dar nu primim lumea.

O zi pe an, aici la noi, sărbătorim primăvara şi ne bucurăm de atenţie specială.

A fost ieri.

O altă zi din an este Ziua Femeii.

Peste o săptămână.

Asta pentru că vrea bărbatul, că dacă n-ar vrea, atunci nu le-am avea nici pe astea două.

Oricum, prin alte părţi este doar una.

Bărbatul este alfa şi omega, el este împăratul şi regele, el este preşedintele, el este premierul, el a dezvoltat ştiinţele, artele, filosofia şi justiţia, morala este masculină.

Până şi Dumnezeu pare să fie al bărbaţilor, deşi să nască lumea este un atribut feminin (în gândirea tradiţională, lumea este născută de Zeiţa Universală).

În artă, femeile au specialităţi rezervate (interpretare, dans, uneori poezie), dincolo de care nu au ce căuta; în ştiinţe, mai găseşti câte o oaie rătăcită, dar în filosofie poţi să dai cu tunul; în politică şi administraţie, democraţia a admis femei, dar ele continuă să se prezinte în proporţii minore, mai curând drept excepţii.

Printre Papii Romei, în două milenii, s-au strecurat fraudulos vreo două femei deghizate în bărbaţi (au fost descoperite doar la moartea lor), motiv pentru care, la Vatican, a fost introdusă ceremonia "habeat" - indiferent cât de ridicol este, la înscăunare, noul Papă se lasă pipăit la testicole.

Înţelegem că patriarhatul ţine de evoluţia istorică.

Dar vă propun o discuţie ceva mai logică decât este istoria.

În ce fel ne reprezentăm ţara?

Când spunem "România", ne gândim la un bărbat?

Nu.

Imaginea simbolică este o femeie, prezenţa în două tablouri - "România revoluţionară" şi "România rupându-şi cătuşele pe Câmpia Libertăţii", ambele pictate de Daniel Rosenthal - un bărbat.

Nu suntem o excepţie, alte popoare apelează tot la reprezentări simbolice feminine.

Oare de ce?

Oare de ce, pentru toată lumea, Justiţia este reprezentată de o femeie?

De ce vechii greci, (care considerau femeile nedemne de dragoste, astfel că sentimentele erau stârnite doar între bărbaţi), totuşi simbolizau înţelepciunea prin zeiţa Atena, care mai concentra şi reprezentarea matematicii, a civilizaţiei, a curajului, a legii şi a justiţiei, a inspiraţiei, a artelor, a strategiei şi puterii?

Ce a mai rămas?

Zeiţa frumuseţii?

Va fi fost vreun bărbat drept simbol?!

No comment.

Da, zeii masculini reprezentau comerţul, făurirea de arme, conflictul şi războiul, stăpânirea tărâmului morţilor, a apelor şi puterea supremă în Olimp şi pe pământ (observaţi că doar comerţul este mai luminos).

Dar nici Zeus însuşi nu putea să se abată de la destinul tors de Moire.

Bărbaţii au merite incontestabile, dar, dacă nu s-ar fi băgat în faţă cu tot dinadinsul, sunt sigură că o mare parte din merite ar fi fost ale noastre.

Ca în oul şi găina, bărbaţii cred că au făcut lumea.

Şi pe ei cine i-a făcut?

Vreun cocoş?!

Îmi închipui că, de fapt, toată tevatura bărbătească - Aristotel şi Beethoven, Napoleon şi Shakespeare, Alexandru Macedon şi Leonardo da Vinci, Obama şi....(ah!, aici era să spun Angela Merkel) - totul nu este decât frustrare, încercare a bărbaţilor să-şi ascundă o incapacitate esenţială: nu pot să nască.

Oricare dintre noi, femeile, una singură, atunci când naşte, anulează orice superioritate masculină trecută, prezentă şi viitoare.

Vă îndemn pe voi, semenele mele, să nu vă înjosiţi în mişcări de emancipare feminină, să nu le cereţi să ne acorde un statut egal cu al lor.

Desigur, drepturile cetăţeneşti trebuie să fie egale, accesul la carieră trebuie să fie egal, accesul la funcţii de conducere, salariile, proporţiile la decizie, şansele în afaceri, respectul.

Dar nu uitaţi, noi suntem femei, noi dăm viaţă!

Iar bărbaţii, oricât s-ar strădui, nu reuşesc să se emancipeze.