Florin Georgescu: "Deficitul de cont curent al României ar putea ajunge în acest an la cel mult 2%"

A.S.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 19 iulie 2013

Florin Georgescu: "Deficitul de cont curent al României ar putea ajunge în acest an la cel mult 2%"

Deficitul de cont curent al ţării noastre urmează să se încadreze în acest an în limita a 4% din PIB, ajungând, probabil, în jur de 2% cel mult, apreciază prim-viceguvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Florin Georgescu.

"Una dintre problemele pe care le-a avut România, cea legată de soldul contului curent, dispare în 2013, vom fi în limita a 4%, probabil în jur de 2% cel mult", a declarat domnia sa, la un colocviu seminar pe tema supravegherii pieţelor financiare în Uniunea Europeană, organizat la BNR.

Contul curent al balanţei de plăţi a avut, în primele cinci luni, un excedent de 314 milioane euro, faţă de un deficit de 2,28 miliarde euro în aceeaşi perioadă din anul 2012, pe fondul reducerii deficitului balanţei comerciale şi al veniturilor, respectiv surplusului înregistrat de balanţa serviciilor.

Deficitul balanţei comerciale a scăzut cu 1,47 miliarde euro, la venituri scăderea a fost de 502 milioane euro, iar balanţa serviciilor a avut un surplus de 783 milioane euro, faţă de un deficit de 18 milioane euro.

Investiţiile străine directe au totalizat 414 milioane euro, de la 656 milioane euro în perioada ianuarie - mai 2012.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb