FLORIN SPĂTARU:  "Robusteţea economiei şi a bugetului public trebuie consolidate în permanenţă"

G.D.
Politică / 30 noiembrie 2022

"Robusteţea economiei şi a bugetului public trebuie consolidate în permanenţă"

Pandemia de Covid-19 şi agresiunea rusească neprovocată din Ucraina ne-au învăţat că robusteţea economiei şi a bugetului public trebuie consolidate în permanenţă, în contextul în care vedem că economia poate fi lovită de şocuri consecutive, a declarat astăzi ministrul Economiei, Florin Spătaru, la "Aspen - GMF Bucharest Forum", conform Agerpres

"În ambele cazuri, lecţia învăţată este cea a reducerii dependenţei de surse externe de aprovizionare în cazul sectoarelor economice cu importanţă strategică, iar în cazul României, avantajul accesului la numeroase resurse naturale nu trebuie irosit, ci trebuie neapărat consolidat prin dezvoltarea unui sector industrial competitiv şi a unei infrastructuri care să diminueze costurile de acces", a spus Florin Spătaru.

Potrivit ministrului Economiei, faptul că cele două şocuri s-au succedat aproape imediat complică foarte mult funcţia de răspuns a autorităţilor fiscale şi monetare din regiune, în special din perspectivă fiscală. Faptul că războiul din Ucraina menţine presiune negativă asupra economiei, resimţită şi în pandemie, chiar dacă într-o manieră diferită, face necesară susţinerea financiar-economică prin programe guvernamentale în vederea diminuării costurilor sociale şi a efectelor distructive asupra capacităţilor economice. În acest context, devine inevitabilă menţinerea unui rol important al statului în economie, de aceea programele guvernamentale de sprijin trebuie atent calibrate, astfel încât să consolideze sectorul privat economiei şi să încurajeze iniţiativa, susţine Florin Spătaru.

"Lecţia învăţată pentru viitor este că trebuie să facem tot posibilul pentru a menţine finanţele publice într-o ordine cât mai bună tot timpul dar mai ales atunci când situaţia economică este favorabilă şi să ne îngrijim să avem un mediu concurenţial sănătos, precum şi un cadru legislativ şi fiscal care să încurajeze iniţiativa privată, pentru că de aici vin majoritatea locurilor de muncă cât şi partea cea mai consistentă a veniturilor bugetare", a precizat ministrul Economiei.

Florin Spătaru a menţionat şi faptul că pandemia de Covid-19 şi războiul din Ucraina au relevat rolul extrem de important al inovaţiei şi al noilor tehnologii, inclusiv pe partea de comunicaţii, accesul la internet, securitatea transmisiilor de date şi a canalelor de cooperare la distanţă între echipe.

În acest context, lecţia învăţată pentru viitor este cu siguranţă acea că domeniul ITC va rămâne de importanţă strategică, iar adoptarea celor mai noi, eficiente şi sigure dezvoltări în acest domeniu vor rămâne şi în viitor de importanţă vitală pentru succes. Acest lucru înseamnă inclusiv demersuri pentru asigurarea securităţii sistemelor informatice şi a canalelor de comunicaţii pentru contracararea riscului cibernetic dar şi pentru punerea accentului pentru pregătirea la un nivel tot mai ridicat a resursei umane în utilizarea acestor sisteme, a transmis ministrul Economiei.

Forumul Aspen, ajuns la cea de a unsprezecea ediţie, a are loc marţi şi miercuri la Bucureşti, iar printre participanţi se numără şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Evenimentul este organizat de Institutul Aspen România şi German Marshall Fund of the United States, cu susţinerea NATO, fiind cofinanţat de Uniunea Europeană şi USAID.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Romania era intr o stare foarte grava inainte de coalitia guvernului Ciuca care a mai corectat dezechilibrle foarte mari . Acum am fost onorati cu obligatii sa aprovizionam Moldova ,Ucraina ,nu putem explora platforma continentala ,nu mai putem face comert pe Marea Neagra . Nu exista rezilienta in economie ,nu putem importa gaz si petrol ,centralele pe carbuni sunt inchise si cateva rafinarii si combinate de ingrasaminte chimice taiate la fier vechi . Faceti o interogare in PSD printre fostii ministri ai economiei si energiei cam ce au gandit cand au ruinat economia : poate au sperat ca vin americaniii ? Uite ca au venit si ne au blagoslovit in 2022!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb