Fosta lideră birmană destituită, Aung San Suu Kyi, a părăsit arestul la domiciliu pentru a fi plasată în izolare într-o închisoare din Naypyidaw, capitala construită de armată, a anunţat astăzi junta militară la putere, relatează AFP, conform Agerpres.
"Conform legilor penale (...), ea este ţinută în izolare în închisoare", a declarat Zaw Min Tun, un purtător de cuvânt al juntei militare, într-un comunicat.
După ce a fost înlăturată de la putere printr-o lovitură de stat în februarie 2021, Suu Kyi s-a aflat în arest la domiciliu într-un loc ţinut secret din Naypyidaw, alături de mai mulţi angajaţi casnici şi de câinele ei, potrivit unor surse apropiate dosarului.
Laureata premiului Nobel pentru pace, în vârstă de 77 de ani, a ieşit din arestul la domiciliu doar pentru audierile din procesul său fluviu, ea riscând să fie condamnată la zeci de ani de închisoare.
Avocaţilor săi li se interzice să vorbească cu presa, iar jurnaliştii nu au voie să participe la proces.
Aung San Suu Kyi a mai stat aproape 15 ani în arest la domiciliu în timpul precedentelor dictaturi militare.
În cadrul detenţiei sale actuale, legăturile sale cu exteriorul se limitează doar la scurte întâlniri cu avocaţii săi înainte de audieri.
Ea a fost deja găsită vinovată pentru corupţie, instigare la violenţă, încălcarea regulilor sanitare legate de COVID-19, precum şi încălcarea legii telecomunicaţiilor, iar un tribunal a condamnat-o la 11 ani de închisoare.
Lovitura militară din februarie 2021 a cufundat Myanmarul în haos. Aproape 1.800 de civili au fost ucişi de forţele de securitate şi peste 13.000 au fost arestaţi, potrivit unui observator local. Miliţii au ridicat armele împotriva juntei în mai multe regiuni din Myanmar.