FP şi SIF-urile vor putea include în activ companii în insolvenţă

ALEXANDRU SÂRBU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 21 decembrie 2012

FP şi SIF-urile vor putea include în activ companii în insolvenţă

Acţiunile companiilor din portofoliul Fondului Proprietatea (FP) sau al societăţilor de investiţii financiare (SIF), care se află în insolvenţă sau reorganizare, vor putea fi incluse în activul net la valoarea stabilită de un evaluator independent, prin utilizarea unor metode conforme cu Standardele internaţionale de Evaluare, potrivit unor decizii ale Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM).

Până acum, aceste acţiuni erau incluse în activul net cu valoarea zero. În cazul în care administratorii aleg o metodă de evaluare conformă cu standardele internaţionale, în calculul activului net urmează să fie luate în considerare valorile menţionate în rapoartele evaluatorilor independenţi.

Ca urmare a măsurii CNVM, Fondul Proprietatea va putea să distribuie dividende anul viitor, în cazul în care activul net pe acţiune al Fondului va depăşi valoarea nominală de un leu, în urma includerii "Hidroelectrica" în calculul activului net.

Mark Mobius, preşedintele executiv al Franklin Templeton Emerging Markets Group, ne declara, luna trecută, că administratorul FP speră să poată include o parte din valoarea "Hidroelectrica" în activul net al Fondului. Intrarea în insolvenţă, în luna iunie, a producătorului de energie a determinat înregistrarea acesteia la valoarea zero în registrele contabile ale FP.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Si societatile care nu sunt listate pot fi reevaluate de un "independent". Atit Sifele cit si FP au in otofel sociatati sub evaluate .

    Acum daca instructiunea e cu dedicatie HYDRO, nu insemmna ca ea numai are si altceva in plus.

    Poate ar fi bine ss o cititi toata, vorba lu domn CRIN ..... 

    1. Dear Mr. Mobius,

      as the world famoust Artist , as I dare to categorise You after I saw the Film "Let's make Money" and your famous sentence : It is gut to invest when blood is lying on the street" , I dare also to say : "Man sollte die Kirche in Dorf lassen", as the former Chancelor Mr. Schröder said. Deci haideti sa lasam Biserica in sat in asa fel incat tot mojicul sa poata merge a se ruga pentru binele tarisoarei sale, fie ea cea imperfecta a consilierului dvs. Mr. Fox. Merry Christmas and a Happy new Year! 

      Cred ca valoarea diividentelor e data mai mult de lichiditatatile pe care le au la dispozitie si mai putin de hatogareala contabila ;-). Asa ca unde NU este nici D-zeu nu cere. Parerea mea!

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb