FURNIZORII: "Bursa regională nu ne-a influenţat, deocamdată, preţul energiei"

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 13 ianuarie 2015

"Bursa regională nu ne-a influenţat, deocamdată, preţul energiei"

Existenţa, de aproximativ două luni, a bursei regionale de energie nu a influenţat preţul pe piaţa autohtonă, apreciază o mare parte din furnizori.

În rândul traderilor de energie activi există şi opinia că funcţionarea bursei regionale a condus la o diminuare a preţurilor de tranzacţionare de pe piaţa noastră spot în luna decembrie. În schimb, cei mai mulţi operatori afirmă că influenţele nu au venit din regiune, ci de pe plan local: "Preţul scade, prin tradiţie, în luna decembrie, din cauza sărbătorilor de iarnă, când majoritatea firmelor sunt închise, iar cererea de energie este, în consecinţă, mai mică".

Surse din piaţă ne-au declarat că singura modificare importantă adusă de funcţionarea bursei regionale de energie este majorarea diferenţei de tarif între orele de vârf şi cele de gol de sarcină: "În orele de gol de sarcină, energia s-a ieftinit, fiind importuri la un preţ scăzut din Ungaria. Per ansamblu însă, nu sunt efecte majore, întrucât capacitatea de export a fost contractată înainte de inaugurarea bursei si a fost utilizată la capacitate maximă".

Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER), ne-a declarat, ieri, că într-adevăr, deocamdată, nu sunt influenţe notabile în piaţa noastră dinspre tranzacţiile regionale, apreciind că preţul de pe piaţa spot din luna decembrie a coborât pe fondul comportamentului consumatorilor autohtoni de electricitate. "În regiune, piaţa a mers relativ la fel în ultimele două luni", a completat domnul Lungu.

Potrivit unui raport OPCOM (operatorul pieţei noastre de energie), media pieţei spot PZU în luna decembrie a fost de 178,99 lei/MWh, în scădere cu circa 9% faţă de noiembrie 2014.

Anul trecut, preţul mediu al electricităţii tranzacţionate zilnic pe OPCOM a fost de 153,6 lei/MWh, în scădere cu aproape 2% faţă de media anului 2013.

Înfiinţarea bursei regionale de energie de către România, Ungaria, Cehia şi Slovacia presupune ca aceste patru ţări să ajungă să aibă un preţ unic al electricităţii tranzacţionate pe pieţele spot. Până atunci, fluxurile de energie dintre state au influenţe pe pieţele naţionale. Bursa regională a început să funcţioneze pe 19 noiembrie.

Energia produsă în ţara noastră a fost, în ultimii ani, sub nivelul statelor partenere în cadrul proiectului pieţei regionale. Astfel că există, în continuare, riscul scumpirii energiei pentru consumatorii români, în urma tranzacţionării regionale a cantităţilor disponibile din cele patru state.

Criza a redus puternic diferenţele de preţ dintre statele regiunii noastre, potrivit traderilor, iar autorităţile noastre nu se aşteaptă la scumpiri sau ieftiniri semnificative a cantităţilor de energie tranzacţionate în ţara noastră.

În mecanismul de cuplare a pieţelor din România, Ungaria, Cehia şi Slovacia, energia "curge" dinspre ţara care are cele mai mici preţuri spre cea cu cele mai mari tarife, matching-ul (n.r. corelarea) ofertelor fiind realizat de operatorii de piaţă. Fiecare ţară îşi păstrează bursele spot naţionale. Apoi, în funcţie de capacitatea de transport disponibilă între state, se fac noi tranzacţii. România face această corelare cu Ungaria. Tranzacţiile se fac orar, în funcţie şi de capacitatea disponibilă de transport.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb