Garda de Mediu - avertisment legat de ambrozie

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 8 aprilie 2022

Garda de Mediu - avertisment legat de ambrozie

Ambrozia a devenit o problemă în ultimii ani, foarte mulţi oameni având probleme de sănătate grave din cauza acestei plante. Garda Naţională de Mediu avertizează că ambrozia trebuie eliminată de pe toate terenurile intravilane sau extravilane, precizând că sancţiunile pentru nerespectarea legii pot ajunge până la 20.000 de lei. Proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole au obligaţia să desfăşoare anual, în perioadă cuprinsă între răsărirea acestei plante şi apariţia primelor inflorescenţe, până cel târziu la 30 iunie, lucrări de întreţinere a terenurilor prin diferite metode, până la sfârşitul perioadei de vegetaţie a ambroziei, astfel încât planta să nu răspândească polenul care conţine multiple fragmente alergizante. Potrivit Gărzii Naţionale de Mediu: "Popular i se spune iarba pârloagelor sau iarba pustiei, iar în oraşe este cunoscută ca ambrozia, buruiana care poate provoca alergii severe, dacă este lăsată să se răspândească. Pentru evitarea instalării şi răspândirii ambroziei şi pentru eliminarea ei de pe terenurile intravilane sau extravilane Legea 62/2018 obligă proprietarii sau deţinătorii sau administratorii de terenuri intravilane şi extravilane să desfăşoare lucrări de prevenire, combatere şi distrugere a buruienii denumită ştiinţific Ambrosia artemisiifolia". Marioara Artemis Gătej, comisar general al Gărzii Naţionale de Mediu a declarat: "Sancţiunile aplicabile pentru neîndeplinirea obligaţiilor stabilite de Legea 62/2018 sunt reprezentate de amenzi de la 1.000 de lei, la 5.000 de lei, pentru persoanele fizice şi de la 10.000 lei la 20.000 lei, pentru persoanele juridice prevăzute la art. 3 din lege. Verificarea şi identificarea terenurilor infestate, de pe raza teritorială a unităţilor administrativ-teritoriale, se efectuează de către autorităţile administraţiei publice locale, prin agenţii agricoli angajaţi sau persoanele din cadrul acestora, desemnate prin dispoziţie a primarului. Modul în care se face prevenirea sau combaterea buruienii este lăsat la latitudinea proprietarilor şi administratorilor de terenuri extravilane sau intravilane".

Potrivit legii, autorităţile administraţiei publice locale transmit o somaţie către toţi proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole unde au fost identificate focare de infestare cu buruiana ambrozia, cel târziu până la data de 5 iunie a fiecărui an. Ulterior, verificarea şi constatarea nerespectării obligaţiilor legale în privinţa ambroziei se fac de către autorităţile administraţiei publice locale pe a căror rază teritorială se face controlul, prin personal împuternicit prin dispoziţie a primarului, de către poliţişti locali sau de către comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu.

Se recomandă cositul repetat de 2 -3 ori pe an, obligatoriu de realizat înaintea fructificării plantei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb