George Buhnici a fost amendat de CNCD cu 20.000 de lei, pentru declaraţiile sale despre femei

G.D.
Miscellanea / 31 august 2022

Sursa foto: www.facebook.com/ George Buhnici

Sursa foto: www.facebook.com/ George Buhnici

Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis, în şedinţa de astăzi, amendarea lui George Buhnici cu 20.000 de lei, pentru declaraţiile sale din iulie, despre corpurile femeilor, transmite Agerpres.

CNCD apreciază că "afirmaţiile făcute de George Daniel Buhnici la adresa femeilor, în cadrul emisiunii TV "XNS", în luna iulie a anului curent, emisiune ce a fost difuzată pe postul TV Antena 1, reprezintă faptă de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate umană". Hotărârea a fost adoptată cu unanimitatea de voturi a celor şapte membri ai Colegiului director prezenţi.

Printre declaraţiile sancţionate s-au regăsit: "Şi-am văzut fete care arată foarte bine, aici. Dar am văzut şi fete care nu arată foarte bine.Şi nu aş vrea să mi se interpreteze, suntem la un festival, putem să dăm vina pe orice, bă, dar serios, mai mergeţi pe la sală fetelor!" şi "Venim la mare ca să vedem piele, aş vrea ca pielea aia să n-aibă vergeturi. Deci, dacă aţi investi în săliţă cât investiţi în tatuaje, cred că am fi toţi mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală".

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. nu-mi vine sa cred ca s-a ajuns pina aici , nici pe vremea lui Ceausescu nu era asa ceva .

    Trăiască Ministerul Adevărului!

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb