Germania alocă 30 de miliarde de euro reconstrucţiei după inundaţiile din iulie

G.B
Internaţional / 10 august 2021

Angela Merkel

Angela Merkel

Germania va aloca 30 de miliarde de euro pentru reconstrucţia zonelor sinistrate în urma inundaţiilor devastatoare de la jumătatea lunii iulie în partea de vest a acestei ţări, a anunţat astăzi cancelarul Angela Merkel, după o întâlnire cu şefii executivelor celor 16 landuri, relatează agenţiile AFP şi EFE, citate de Agerpres.

Această sumă, ce va forma un fond de reconstrucţie şi este mult mai mare faţă de cele alocate în urma altor catastrofe naturale în Germania, va fi suportată deopotrivă de guvernul federal şi de cele 16 landuri, într-un ''semn de solidaritate naţională'', a precizat Merkel la o conferinţă de presă.

Din totalul alocat, două miliarde vor fi dedicate reconstrucţiei infrastructurilor federale, în special şosele, poduri şi căi ferate.

Landurile cele mai afectate de inundaţiile soldate cu peste 190 de morţi au fost Renania-Palatinat şi Renania de Nord-Westfalia, în cel din urmă pagubele fiind evaluate la circa 13 miliarde de euro.

Fondul de reconstrucţie după inundaţii va fi aprobat cu maximă celeritate, a promis Merkel, guvernul federal urmând să-l valideze pe 18 august, pentru ca în săptămâna următoare să fie dezbătut în primă lectură în Bundestag în vederea unei aprobări definitive în septembrie.

Circa 400 de milioane de euro au fost deja alocate pe 21 iulie pentru nevoi imediate, precum restabilirea accesului la electricitate şi apă potabilă în zonele afectate.

Responsabilii reuniţi astăzi au mai decis alocarea de fonduri suplimentare pentru îmbunătăţirea sistemului de alertă în caz de catastrofe, criticat în urma acestor inundaţii pentru deficienţe în anticiparea fenomenelor meteorologice, avertizarea şi evacuarea populaţiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb