Germania va începe de săptămâna aceasta testarea obligatorie a călătorilor întorşi din zone de risc

J.P.
Internaţional / 3 august 2020

Germania va începe de săptămâna aceasta testarea obligatorie a călătorilor întorşi din zone de risc

Germania va începe săptămâna aceasta testarea obligatorie a călătorilor care se întorc din ţări cu o rată ridicată a infecţiilor cu COVID-19, a anunţat Jens Spahn, ministrul Sănătăţii german, potrivit Reuters.

"Avem primele proiecte. Vrem să ne coordonăm bine acest lucru cu statele fiindcă ele vor trebui să îl poată implementa la aeroporturi şi gări", a declarat Spahn pentru grupul de radiodifuziune ARD.

Săptămâna trecută ministrul Sănătăţii din landul Berlin anunţase că autorităţile analizează obligaţia de testare, dorind ca persoanele care au călătorit într-o zonă de risc să fie nevoite să se izoleze 14 zile sau până la obţinerea unui rezultat negativ.

Călătorii veniţi din alte ţări se vor putea testa gratuit în centrele de testare de la aeroport sau din alte locuri.

Deşi Germania a fost până acum una dintre ţările din Europa care a făcut faţă cu succes noului coronavirus, oficialii se tem de un al doilea val adus în ţară de călătorii plecaţi în concediu.

Atenţia este orientată în primul rând asupra plajelor de pe litoralul mediteranean, adulat de milioane de germani care îşi fac aici concediul în fiecare an, în special în Mallorca.

Printre cele 130 de ţări aflate în zone de risc identificate până săptămâna trecută de institutul Robert Koch, autoritatea federală epidemiologică şi de supraveghere sanitară germană, se află SUA, Brazilia, Argentina, Israel şi Rusia.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Testarea obligatorie este neconstitutionala.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7319
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3448
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9563
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb