Gloanţe, sînge şi cadavre la coafor

Între ceea ce se vede "pe sticlă" şi ceea ce este realitatea evenimentelor zace o prăpastie pe care nimeni şi nimic nu o mai poate acoperi. Sindromul accentuat de morbiditate, lubricitate, aroganţă şi manipulare, care domină televiziunile, le face să vomite peste noi, incontinent, o lume înecată de răutate, distrugere, violenţă, eşec, prost gust, vulgaritate şi mai ales insignifianţă, la care se închină ca la odoarele cele mai de preţ din Templul Nimicniciei. Cel mai recent exemplu ne-a fost furnizat în episodul: "Gloanţe, sînge şi cadavre la coafor".

Prima observaţie, de fond, este aceea că actele încărcate de violenţă masivă, în spaţiul public de la noi, nu mai sunt de mult o "premieră", aşa cum se fac a crede telenoveliştii jurnalelor de ştiri. Poate doar locaţia, coaforul, să nu fi fost încercată pînă acum! Chestia cu pistolul descărcat în oameni, în schimb, de mult nu mai este o noutate! Adevărul este că violenţa în grade diferite, dar tot mai frecvent la maxim, este cu asiduitate cultivată, întreţinută, răsplătită şi folosită în interes privat, ori de grup. Să le luăm pe rînd, ca la moară.

Începutul a fost făcut de grupurile infracţionale organizate în bande, găşti, familii şi famiglii care aveau de împărţit teritorii, zone de activitate şi de influenţă. Este adevărat, nu s-a trecut direct la pistol, dar era bîtelor, a săbiilor ninja, a topoarelor, cuţitelor lungi, ori mai scurte s-a instalat aproape imediat după 1990. Pe măsură ce miza şi prada de împărţit a devenit tot mai suculentă, a crescut corespunzător şi ardoarea "confruntărilor dintre interlopi". Nu unul, ci zeci de oraşe ale Româ-niei sunt teatrul confruntărilor de stradă, ori ale acţiunilor de jaf cu mînă armată, de "pedepsire" ori de raketeering, soldate cu răniţi şi morţi. Mai în şoaptă, mai pe la televizor, făcînd cu ochiul a complicitate, mai marii şi mai micii Ministerului de Interne, indiferent de culoarea politică pe care o purtau la vedere, ori pe sub uniforma funcţionarului public, ne-au asigurat cu insistenţă că n-avem motive prea multe de îngrijorare. Cine ce pierde? Îi lăsăm să se omoare între ei, atîta pagubă! Doar n-o să punem noi "oamenii legii" la mijloc, să fie ciomăgiţi, ori doamne fereşte răniţi pentru că nişte interlopi au chef de bătaie. N-au decît! Atitudinea aceasta "înţeleaptă" este menită să ascundă, dintr-o lovitură, mai multe stări de lucruri grave: 1. implicarea unor ramuri, rămurele, încrengături şi mugurei ai poliţiei în dirijarea şi "mulgerea" fenomenului infracţional, aflat în dezvoltare galopantă pe melagurile patriei noastre, în folosul personal, instituţional şi, desigur, în înaltul interes al celor din vîrful piramidei puterii; 2. incapacitatea profesională şi organizaţională; 3. folosirea argumentului creşterii violenţei pentru stufoasa şi atît de mănoasa creştere discreţionară a efectivelor Ministerului de Interne, fără nicio legătură cu performanţa, capacitatea sau eficienţa acţiunii de combatere a criminalităţii şi a violenţei asociate.

A doua pepinieră a violenţei publice, care dă astăzi roade, a fost organizată în legătură cu activitatea numită fotbal, ce nu mai are nimic de a face, de multişor vreme, cu sportul. Una dintre cele mai performante maşinării de spălat şi învîrtit bani negri pentru zilele albe, nu doar ale "patronilor", "finanţatorilor" şi "mogulilor" din "sportul rege", ci şi ale "ocrotitorilor" şi beneficiarilor din spate. Aici, din nou, puţine fire nu duc către ministerele şi instituţiile "de forţă", ori către primăriile şi prefecturile dragului nostru stat de strîmb, că de drept n-a fost săracul niciodată. Avea de toate aşa zisul nostru sport rege! Îi lipseau bătăile între hoardele de "suporteri profesionişti", distrugerile masive de infrastructură de pe stadioane, bătăliile rituale cu poliţia şi jandarmii şi atacurile în plină stradă asupra găştilor din galeria rivală! Cu grijă şi cu o groază de bani, lucrurile au fost aranjate de "finanţatori", aşa încît violenţa publică asociată aşa zisului sport a luat locul a ceea ce a fost cîndva jocul, spectacolul şi competiţia în fotbal.

În sfîrşit, cea de a treia sursă, încă mocnită, dar plină de potenţial pentru deversarea violenţei în spaţiul public o constituie armatele private organizate sub forma "întreprinderilor de pază şi securitate", ale căror efective au egalat, dacă nu întrec deja pe cele ale instituţiilor statului. Forma cea mai obişnuită şi continuă a violenţei publice exercitate de angajaţii acestor instituţii este abuzul. De la abuzul de a-mi scotoci prin sacoşă, la ieşirea dincolo de casa de marcaj a marilor magazine, pînă la abuzul de supraveghere, de ingerinţă în viaţa privată, ascultare de telefoane, deţinere şi vehiculare a informaţiilor privilegiate despre persoane publice şi private etc. În zona cenuşiu-gri a acestor activităţi avem deja dovada publică a dezoltării serviciilor de "lichidare", vezi procesul de la Braşov al avocatului care n-a găsit altă modalitate de a scăpa de soţie! Desigur, totul este făcut pe solidele şi civilizatele baze ale economiei de piaţă: asta-i ţinta, ăsta-i tariful!

Cineva deţine, în virtutea unei autorităţi instituţionale, o armă de foc pe care o descarcă în plin loc public asupra unor oameni lipsiţi de orice apărare, pentru a "soluţiona" un conflict personal: avem, desigur, un caz patologic. De patologie socială şi psihologică. Faptul că oameni cu masive disfuncţionalităţi comportamentale au acces la arme de foc nu este, însă, decît cea mai mică dintre problemele pe care le are societatea românească actuală, în raport cu violenţa şi dezlănţuirea ei publică. Desigur, niciun aspect nu poate fi ignorat, dar a prezenta vîrful icebergului drept ameninţare catastrofală, ignorînd masa celor 90 de procente care nu mai zace invizibilă sub apă, ci se rostogoleşte peste toate straturile societăţii româneşti, este fie o dovadă de prostie seacă, fie una de conivenţă cu promotorii violenţei în care România este cufundată, cu metodă!