GRECIA: Prokopis Pavlopoulos, ales preşedinte de către Parlament

Valentin Busuioc
Internaţional / 19 februarie 2015

Deputatul conservator Prokopis Pavlopoulos (64 de ani), fost ministru de Interne, a fost ales ieri, din primul tur, preşedinte al Greciei de către Parlament, scrie presa străină.

Pavlopoulos a beneficiat de 233 de voturi în Legislativul grec ce are 300 de membri, pragul fiind de 180 de voturi. Pentru el, au votat deputaţii Syriza, cei din Grecii Independenţi (partid de asemenea aflat la guvernare), precum şi cei din formaţiunea conservatoare Noua Democraţie, din care provine.

Alegerea noului preşedinte încheie un proces electoral început în decembrie, când parlamentul a eşuat de trei ori să aleagă şeful statului, fapt ce a dus la organizarea de alegeri legislative câştigate de Syriza, partid de extremă stângă.

Prokopis Pavlopoulos (propus pentru funcţia supremă de premierul Alexis Tsipras, preşedintele Syriza) îi va urma în funcţie lui Carolos Papoulias (85 de ani), al cărui ultim mandat de cinci ani se încheie în martie. Pentru preşedinţia, a mai candidat un jurist de 66 de ani, Nikos Alivizatos, propus de partidul de centru-stânga Potami şi susţinut de partidul socialist PASOK. Alivizatos a adunat doar cele 30 de voturi ale celor două formaţiuni: 17 din partea Potami şi 13 provenind de la PASOK.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb