HiSky poate începe operarea zborurilor regulate către Canada

T.B.
Companii / 18 aprilie

HiSky poate începe operarea zborurilor regulate către Canada

Compania aeriană românească, HiSky, a obţinut licenţa de operator aerian străin, oferită de Agenţia Canadiană de Transport, care îi oferă permisiunea pentru a opera zboruri regulate către această ţară, se arată într-un comunicat al companiei, remis redacţiei. Canada este cel de-al doilea stat de pe continentul nord american, după Statele Unite ale Americii, care autorizează HiSky să deschidă rute regulate pe teritoriul său, după parcurgerea unui amplu proces de verificare. HiSky devine, astfel, singura companie din România care întreprinde demersuri pentru lansarea zborurilor către Canada, şi deţine, în acelaşi timp, capabilitatea necesară pentru a opera pe această distanţă, fără escală, cu o aeronavă long courier Airbus 330-200, se mai arată în comunicat.

Potrivit datelor companiei, "Atunci când ne-am completat flota cu o aeronavă care are o autonomie crescută, am vizat tocmai crearea acestor legături eficiente, între România şi destinaţiile cele mai cerute de pasageri. Ne aflăm extrem de aproape de primul zbor direct de la Bucureşti, la New York, după mai bine de 20 de ani, iar vestea obţinerii autorizaţiei pentru zborurile către Canada vine în susţinerea strategiei noastre de creştere a numărului de rute long-courier. Canada găzduieşte o diaspora românească numeroasă, dar este şi o destinaţie tot mai căutată pentru vacanţe şi business. Aşadar, avem în vedere lansarea primelor rute, în cel mai scurt timp, pentru a răspunde acestei necesităţi de conexiuni directe între Bucureşti şi cele mai populare oraşe", a precizat Iulian Scorpan, CEO HiSky.

În acest moment, pasagerii români nu au la dispoziţie nicio opţiune de călătorie directă către Canada, după ce ruta Bucureşti - Toronto, operată anterior de o companie străină, a fost suspendată în anul 2020, fără a fi anunţată intenţia de reluare a curselor, informează sursa.

Odată cu relansarea zborurilor spre această ţară, românii ar putea ajunge din capitală în principalele oraşe ale Canadei, Toronto şi Montreal, în aproximativ 10 ore, potrivit companiei.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7057
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9660
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.7340

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb