IJ: "Ponta a afectat independenţa justiţiei când a spus că Iohannis va fi declarat incompatibil"

A.C.
Politică / 9 decembrie 2014

Inspecţia Judiciară (IJ) a constatat că independenţa justiţiei a fost afectată de declaraţiile din octombrie ale lui Victor Ponta potrivit cărora Klaus Iohannis va fi declarat incompatibil de ICCJ, întrucât aceasta este practica unitară a instanţei supreme, în toate cazurile similare, ne-au declarat reprezentanţii IJ.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii urmează să ia în discuţie, în şedinţa de joi, raportul Inspecţiei Judiciare şi să stabilească dacă acesta va fi sau nu asumat, potrivit surselor.

Premierul Victor Ponta, declara, în 27 octombrie, că liderul PNL Klaus Iohannis va fi declarat incompatibil de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât aceasta este practica unitară a acestei instanţe, în toate cazurile anterioare de incompatibilitate pronunţându-se similar.

"Cu siguranţă şi domnul Iohannis va fi declarat incompatibil, că aşa au fost toate deciziile până acum (...) Rezultatul este ştiut de toată lumea, domnul Iohannis va fi declarat incompatibil, pentru că până acum asta e practica unitară a ICCJ, în toate cazurile anterioare au spus la fel", a afirmat Ponta.

Premierul mai spunea că decizia luată în 27 octombrie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de a judeca mai devreme procesul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis, aşa cum a cerut Agenţia Naţională de Integritate, a fost una bună, luată cu înţelepciune.

"Decizia de azi a ICCJ cred că e o decizie foarte bună. Dacă ar fi judecat acum, se putea victimiza domnul Iohannis, apărea o tulburare în opinia publică. Aşa domnul Iohannis va pierde în noiembrie alegerile, va fi primar, şi ca primar bănuiesc că nu va mai exista niciun fel de presiune asupra Curţii Supreme să dea o decizie împotriva tuturor deciziilor de până acum", preciza Victor Ponta.

"Dacă mă întrebaţi pe mine, cred că au judecat cu înţelepciune şi cred că după 17 noiembrie nu va mai exista niciun fel de presiune. Va fi un primar ca atâţia alţi primari care din păcate au pierdut procesele sau ca Stoica şi Akos Mora, declaraţi definitiv şi irevocabil incompatibili şi care mai se luptă acum prin Parlament, dar la un moment dat, azi, mâine, peste o lună, tot îşi vor pierde mandatele", mai spunea Ponta.

Întrebat de unde ştie ce va decide ICCJ, având în vedere că nu există nicio hotărâre a acestei instanţe pe această speţă, Ponta a spus: "M-aţi întrebat, v-am răspuns".

În 25 noiembrie, instanţa supremă a admis să fie judecat pe fond recursul în dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis şi a stabilit primul termen în 14 ianuarie.

Recursul a fost formulat de Agenţia Naţională de Integritate, după ce în septembrie 2013, Curtea de Apel Alba-Iulia a admis contestaţia lui Iohannis şi a dispus anularea raportului ANI în care se arăta că acesta a fost în incompatibilitate în perioada în care a reprezentat Primăria Sibiu în Adunările Generale ale Acţionarilor de la societăţile Apă Canal şi Pieţe.

Instanţa supremă este cea care va decide definitiv dacă preşedintele ales Klaus Iohannis a fost sau nu în incompatibilitate.

În raportul ANI, din 24 aprilie 2013, se arată că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a fost în incompatibilitate, întrucât a avut şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor SC Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb