Ilie Bolojan: "Cred că PNL trebuie să fie într-o guvernare pentru că e un partid responsabil"

S.B.
Politică / 28 noiembrie 2024

Ilie Bolojan: "Cred că PNL trebuie să fie într-o guvernare pentru că e un partid responsabil"

Preşedintele interimar al Partidului Naţional Liberal, Ilie Bolojan, a afirmat că PNL trebuie să fie într-o guvernare pentru că este un partid responsabil, care susţine antreprenoriatul şi munca şi a menţionat că dacă ideile de reformă nu vor fi acceptate, atunci PNL trebuie să stea în opoziţie, informează news.ro.

El a explicat că dacă negociezi o poziţie de ministru, trei poziţii de secretar de stat, este prea puţin pentru ţară şi trebuie atacate problemele de fond deoarece altfel lucrurile vor fi mult mai rău.

Ilie Bolojan a fost întrebat, joi, la RFI, care sunt şansele ca PNL să fie la guvernare după alegerile din 1 decembrie.

"Electorii liberali care vor ca în actul de guvernare să vadă responsabilitate şi direcţia pentru România modernă şi susţinerea antreprenoriatului şi a familiilor trebuie să fie conştienţi că cu cât PNL are un număr mai mare de parlamentari, deci cu cât este mai susţinut în aceste alegeri chiar şi în aceste condiţii dificile, cu atâta capacitatea lui de a propune soluţii, de a participa într-o guvernare, este mai mare. Şi atunci foarte probabil că se va face o coaliţie", a afirmat Ilie Bolojan.

El a menţionat că PNL trebuie să intre în această coaliţie cu propunerile de reformare a clasei politice.

"Cred că PNL trebuie să fie într-o guvernare pentru că e un partid responsabil şi un partid care susţine antreprenoriatul, munca şi respectul. Dacă aceste aspecte nu vor fi acceptate, din punctul meu de vedere, PNL trebuie să stea în opoziţie. De ce? Dacă doar negociezi o poziţie de ministru, trei poziţii de secretar de stat, este prea puţin pentru ţara noastră. Nu mai putem doar administra, cum am făcut până acum, trebuie să atacăm problemele de fond, pentru că alt

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Toti politicienii dupa ce sunt impinsi mai departe de la ciolan se lumineza, stiu ce au de facut, stiu unde au gresit si se vor indrepta numai sa fie realesi si atunci o sa curga lapte si miere.

    Mare pacat de PNL ca avut conducatori ce au ascultat ordinele unui prost ca Iohanis. Partidul s-a stricat de cand a fuzionat cu democratii, mare pacat.

    Este foarte resposabil. Doreste inca patru ani sub coducerea lui Iohanis.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9738
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8217
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2862
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0012
Gram de aur (XAU)Gram de aur411.4200

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb