Ilie Bolojan, propuneri rezonabile la Bruxelles

Deşi preşedintele interimar Ilie Bolojan nu a făcut eforturile necesare pentru ca, în urma consultării cu partidele politice, să elaboreze o strategie naţională de securitate şi apărare pe care să o valideze Parlamentul, aşa cum a plecat la Bruxelles, câine surd la vânătoare, a reuşit totuşi să lanseze câteva idei salutare. În concepţia sa, România poate contribui la reînarmarea Europei, ducând până la capăt câteva obiective clare. Despre acestea, în cele ce urmează.

Ursula von der Leyen, care a ajuns în fruntea Comisiei Europene în urma unor negocieri politice, fără a fi fost aleasă, fără a obţine nici măcar un singur vot al unui cetăţean UE, a bătut din picior şi a convocat şefii de state pentru a promova un nou proiect cel puţin aparent nebunesc: reînarmarea Uniunii Europene. Asta în timp ce Donald Trump, împreună cu Vladimir Putin, sunt la un pas de a decide, desigur, după ce vor primi şi cuvenitele acorduri din partea UE şi a Ucrainei, o înţelegere pentru încetarea focului şi apoi un tratat de pace în toată regula. Se afirmă însă insistent şi nu fără un just temei că sunt necesare garanţii serioase de securitate din partea Federaţiei Ruse, garantate de celelalte puteri, întrucât până în prezent Vladimir Putin a demonstrat că este incapabil să se ţină de cuvânt. Iar Statele Unite, conform declaraţiilor lui Donald Trump, refuză să ofere la rândul lor asemenea garanţii cum că Ucraina nu va mai fi invadată din nou în viitor şi pretind ca respectivele garanţii să fie asigurate de Uniunea Europeană. În atari circumstanţe, mai mulţi şefi de state din Uniunea Europeană, în frunte cu Emmanuel Macron, susţin scenariul reînarmării Europei.

Ursula von der Leyen a vorbit iniţial de un buget de 600 de miliarde de euro, dar ulterior, la un interval de o singură zi, acest uriaş efort financiar al statelor europene ar urma să crească la 800 de miliarde de euro. Pe parcursul dezbaterii acestei teme, Emmanuel Macron, ca reprezentant al singurului stat UE care dispune de un arsenal nuclear, a plasat şi scenariul conform căruia Franţa ar putea exporta tehnologie nucleară în beneficiul unora dintre statele europene, Germania fiind prima pe listă. Ceea ce înseamnă nici mai mult, nici mai puţin decât că de la vârful Uniunii Europene se propagă ideea proliferării celei mai teribile arme create vreodată de om şi, ca atare, creşte pericolul scăpării de sub control, în viitor, a arsenalului nuclear.

Din păcate, nimeni sau prea puţini îşi pun întrebarea dacă statutul Uniunii Europene prevede şi permite aşa ceva. Din câte ştiu eu şi din câte învaţă copiii la şcoală, Uniunea Europeană nu este o organizaţie militară. Iar până în prezent nici nu a luat decizii sub acest aspect. Pentru atingerea obiectivelor lansate de Ursula von der Leyen şi susţinute în forţă de Macron, este necesar un acord special asumat de toate cele 27 de state UE.

Să revin însă la proiectele pe care Ilie Bolojan le-a susţinut în acest context la Bruxelles. Acesta, în numele statului român şi, repet, fără vreun acord din partea Parlamentului, se angajează la o creştere a bugetului apărării, bani urmând însă a fi utilizaţi sub forma unei investiţii masive în industria naţională de apărare, o industrie care, în urmă cu 35 de ani, duduia şi aducea un important aport de valoare adăugată prin exporturi la trezoreria statului. Mai mult, Bolojan a insistat ca sumele alocate în acest mod în beneficiul fabricilor româneşti de armament să nu fie consemnate drept o creştere a deficitului bugetar, astfel încât România să nu fie sancţionată de agenţiile de rating şi, ulterior, de băncile care ne acordă împrumuturi. Şi această propunere, dacă ea va fi adjudecată de Consiliul şi de Comisia Europeană, este cât se poate de rezonabilă. Şi la fel, decizia pe care şi-o asumă statul român de a nu trimite în Ucraina militari, trupe destinate menţinerii păcii şi, deci, contracarării unui eventual atac rusesc.

Nu ne rămâne decât să sperăm că propunerile lui Bolojan, făcute în numele statului român, vor fi adjudecate de partenerii noştri europeni. Desigur, dacă acesta ar fi avut un acord prealabil al Parlamentului, dacă România ar dispune de o strategie naţională de apărare, ar mai putea fi implementate şi alte măsuri vizând flota noastră militară, alarmant de subţire, sau capacitatea României de a recruta, echipa şi pregăti corespunzător un număr mult mai mare de combatanţi decât cel pe care îl avem în prezent. Până la urmă, dacă Europa trebuie să se reînarmeze, fiecare dintre state, inclusiv România, ar trebui să dispună de o puternică armată naţională, care nu ar putea fi altfel edificată decât prin recrutarea obligatorie a tinerilor, aşa cum s-a procedat în perioada comunistă, când, la nevoie, puteam lansa într-un război de apărare circa 800 de mii de militari combatanţi.