ÎN IUNIE A.N.R.P. a soluţionat peste 1.000 de dosare

G.U.
Politică / 2 august 2021

A.N.R.P. a soluţionat peste 1.000 de dosare

A.N.R.P. a soluţionat peste 1.000 de dosare în perioada 1 - 30 iulie, raportându-se astfel cel mai mare număr de dosare soluţionate pe lună, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

Din totalul dosarelor pentru care s-au emis decizii de despăgubire, 715 dosare au fost soluţionate de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (C.N.C.I.) în şedinţa din 28.07.2021. Acestea sunt primele dosare soluţionate de C.N.C.I. prin aplicarea grilelor notariale din anul 2020, în baza modificării introduse de Legea nr. 193/2021. De asemenea, 190 de dosare au fost clasate, după ce s-a constatat că solicitanţii au beneficiat deja de măsuri reparatorii.

Totodată, ca urmare a deciziilor Comisiei speciale de retrocedare din data de 29.07.2021, au mai fost soluţionate alte 62 de dosare constituite de cultele religioase şi minorităţile naţionale.

La numărul de dosare soluţionate de A.N.R.P. în luna iulie se mai adaugă şi aproximativ 35 de dosare constituite în baza Legii nr. 9/1998 şi Legii nr. 290/2003.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb