ÎN POFIDA CRIZEI MEDICALE: Proiectul imobiliar Nordis Mamaia a înregistrat o creştere semnificativă a vânzărilor

A.D.
Companii #Construcţii / 4 iunie 2020

Proiectul imobiliar Nordis Mamaia a înregistrat o creştere semnificativă a vânzărilor

Nordis Group, dezvoltator imobiliar specializat în construcţia de imobile de lux, a înregistrat o creştere de 47% a vânzărilor pentru ansamblul Nordis Mamaia, în perioada martie - mai, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui comunicat transmis redacţiei. Nordis Mamaia este un ansamblu format din hotel de 5 stele şi apartamente rezidenţiale, situat în zona de Nord a staţiunii Mamaia.

În această perioadă, în pofida crizei medicale, au fost vândute 100 de unităţi în ansamblu, dintre care 75 sunt apartamente în hotel şi 25 sunt apartamente în zona rezidenţială, conform datelor dezvoltatorului. În cele trei luni, numărul unităţilor vândute s-a dublat comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. În momentul de faţă, procentul de unităţi vândute se ridică la un total de 54% din cele 730 de camere de hotel şi 290 apartamente rezidenţiale.

Alexandru Mihai, Senior Partner Nordis Group a declarat: "La începutul situaţiei create de pandemie, în martie, comportamentul clienţilor Nordis s-a schimbat într-o mică măsură, puţini dintre ei au ezitat în privinţa achiziţiilor. Mai mult, având in vedere că produsul pus în piaţă de noi este inovator şi unic, numărul tranzacţiilor a crescut semnificativ comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Dată fiind situaţia excepţională prin care cu toţii am trecut, valoarea banilor scade, dobânzile se micşorează, oamenii au preferat să investească în proprietăţi care să le aducă un randament sigur."

După perioada de izolare, piaţa imobiliară îşi revine treptat la normal şi chiar se înregistrează o creştere a numărului de cereri comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. La nivel general, pe piaţa de real estate au apărut numeroase proiecte noi şi o revenire a numărului de clienţi interesaţi, precizează dezvoltatorul.

Alexandru Mihai, Senior Partner Nordis Groupa declarat: "Credem că românii se vor axa în anii următorii pe turismul local. Cu toţii am devenit mult mai precauţi cu privire la locurile pe care le alegem ca destinaţie turistică, încercăm să evităm aglomeraţiile, aeroporturile şi să găsim destinaţii mult mai apropiate şi sigure. Dacă în urmă cu trei luni turiştii ar fi ales o destinaţie îndepărtată, acum e mai probabil să se concentreze pe turismul intern, implicit pe litoralul românesc, o tendinţă care cred că se va păstra şi în următorii ani."

Proiectul Nordis Mamaia propune pentru piaţa din România un stil nou de abordare în domeniul imobiliar: investiţia într-o cameră de hotel care generează bani pentru proprietar şi poate fi folosită timp de o săptămână pe an.

Ansamblul de lux dispune de facilităţi premium, precum cel mai mare SPA de pe litoralul românesc, cu o dimensiune de 3.200 de metri pătraţi, dar şi plajă proprie de 10.000 de metri pătraţi. Tot în incinta Nordis Mamaia se află şi o clinică medicală şi de recuperare, kinetoterapie şi medicină sportivă. Pentru petrecerea timpului liber, Nordis Mamaia 5 oferă acces la nouă restaurante şi cafenele, cinematograf VIP, dar şi galerie comercială cu magazine de lux, loc de joacă pentru copii şi sală de fitness. Pentru proprietarii de apartamente rezidenţiale, facilităţile includ concierge, room service şi servicii de curăţenie.

Complexul oferă facilităţi şi pentru companii, respectiv şase săli de conferinţă cu o capacitate de până la 800 de locuri şi un program inovator de servicii de wellbeing.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. nene...cand apar dina stea prea des...te intrebi oare care e problema.???ori unii vor sa renunte la antecontracte.....

    Si eu as vrea un apartament in acest ansamblu rezidential,dar cu parere de rau ca nu ma pot apropia.Cred ca si o garsoniera e foarte scumpa in acest ansamblu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb