ÎN PRIMELE 9 LUNI: Peste 300.000 de metri pătraţi de spaţii de birouri s-au tranzacţionat în Bucureşti

A.M.
Companii / 13 noiembrie 2019

Peste 300.000 de metri pătraţi de spaţii de birouri s-au tranzacţionat în Bucureşti

Aproximativ 50% din totalul spaţiilor de birouri tranzacţionate în Bucureşti, în primele nouă luni ale anului, au avut, în medie, suprafeţe de maximum 1.000 de metri pătraţi, relevă un studiu realizat de o agenţie de consultanţă imobiliară, informează Agerpres.

Din datele publicate, miercuri, de 24REAL reiese faptul că, din ianuarie şi până în septembrie, la nivelul Capitalei s-au tranzacţionat peste 300.000 de metri pătraţi, iar până la finalul lui 2019 se estimează că volumul de tranzacţii pe piaţa de birouri va depăşi 400.000 de metri pătraţi.

Analiza de specialitate arată, totodată, că majoritatea companiilor mici şi mijlocii îşi mută birourile o dată la doi ani şi jumătate.

"IMM-urile sunt nevoite să îşi reloce spaţiul pentru birouri, în medie, o dată la circa doi ani şi jumătate. Există o recurenţă a mutărilor deoarece apar tot timpul nevoi lucrative, reprezentate fie prin necesitatea unui spaţiu mai generos, mai modern sau cu o locaţie centrală ori aflată în proximitatea unor puncte de interes, cum ar fi accesul la metrou sau o parcare subterană cu mai multe locuri. Pentru un IMM, spaţiul de lucru este al doilea ca importanţă după angajaţi, iar costul de închiriere este unul foarte important, acesta, în medie, putând ajunge până la 10-12% din cifra de afaceri, iar importanţa sa şi a modului în care este desfăşurată activitatea îl face mai atractiv pentru angajaţi şi pentru retenţia acestora, resursa umană fiind cel mai important factor în ecuaţia unui business", afirmă Constantin Căpraru, managing partner 24REAL.

Echipa de brokeri 24REAL a intermediat, în primele nouă luni, tranzacţii de peste 11.000 mp şi estimează că, până la finalul acestui an, va ajunge la 18.000 mp.

Cea mai mare tranzacţie în care agenţia de consultanţă imobiliară a fost implicată în acest an a fost vânzarea unei clădiri de birouri de 1.500 mp.

Fondată în anul 2014, 24REAL este una dintre cele mai dinamice agenţii de consultanţă imobiliară specializate în tranzacţionarea proiectelor de birouri cu suprafeţe de până în 1.000 mp. Agenţia deţine, în portofoliu, 99% dintre clădirile de birouri moderne din Bucureşti şi oferă servicii specializate de închiriere, vânzare şi intermediere pentru orice tip de clădire cu profil comercial.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb