ÎN PRIMELE NOUĂ LUNI ALE ANULUI: Safety Broker a înregistrat aproximativ 37,68 milioane euro

F.A.
Companii / 29 octombrie 2013

Safety Broker, compania de brokeraj în asigurări, a înregistrat, în primele nouă luni ale acestui an, aproximativ 37,68 milioane euro, cu aproape 14 milioane euro mai mult decât aceeaşi perioadă a anului trecut, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

Astfel, 61% din primele intermediate reprezintă poliţe de răspundere civilă auto (RCA), 23% asigurări auto CASCO, în timp ce asigurările de locuinţe constituie 8,3%, informează sursa citată.

Viorel Vasile, Managing Partner al Safety Broker, a declarat: "Obiectivele noastre iniţiale vizau depăşirea volumului de 45 milioane euro la finele acestui an, însă se poate să fi fost prea precauţi în estimări şi să fim foarte aproape de pragul de 50 milioane euro, mai curând".

Oficialul Safety Broker a mai declarat: "Ca şi noutate absolută, ne face placere să anunţăm şi deschiderea primei sucursale Safety Broker în afara României, la Chişinău, Republica Moldova. Este primul pas pe care îl facem peste graniţele ţării noastre, însă este doar începutul", potrivit comunicatului citat.

Compania dispune, în prezent, de o echipă managerială cu experienţă în asigurări şi de o reţea teritorială, având peste 100 de unităţi operaţionale deschise în toată ţara.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb