Instituţiile culturale - minim un spectacol pe an destinat persoanelor cu dizabilităţi

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 23 februarie

Instituţiile culturale - minim un spectacol pe an destinat persoanelor cu dizabilităţi

English Version

Accesul la cultură este asigurat pentru absolut toţi cetăţenii într-un stat modern. Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunţat că intenţionează să depună, la începutul săptămânii viitoare, în Parlament, o propunere de modificare a Legii 448/2006, în acord cu ghidul adoptat recent de Consiliul General al Capitalei care prevede ca instituţiile culturale să aibă măcar un spectacol pe an destinat persoanelor cu dizabilităţi. Ministrul a declarat: "Am luat textul de lege, Legea 448/2006, şi am încercat să îl pun în acord cu prevederile din Hotărârea de Consiliu General, susţinută de toate partidele politice, şi să-l modific astfel încât, începând cu anul 2025, să încercăm ca instituţiile culturale să aibă măcar un spectacol pe an destinat persoanelor cu dizabilităţi. Cred cu tărie că, atunci când începi să faci în societate un lucru nou, e important întâi să-l pilotezi. Să porneşti de la ceea ce este fezabil, pentru ca, ulterior, să poţi să-l dezvolţi şi el să se adreseze tuturor persoanelor cu dizabilităţi din România. (...) Aşa că, dacă o să simt că există consens pe varianta pe care v-am prezentat-o, de a completa Legea 448/2006 cu textele care există deja în Hotărârea de Consiliu General, luni aş vrea să o depun în Parlamentul României, pentru că, până la urmă, ea trebuie să aibă susţinerea cât mai largă în Parlamentul României, pentru că asta ar asigura şi conştientizarea problemei de un număr cât mai mare de decidenţi politici. Pe fond, despre asta este vorba - toate partidele şi decidenţii conştientizează o problemă, după aceea se poate crea mecanismul de punere în practică".

Potrivit ministrului, există o diferenţă fundamentală între accesibilizarea instituţiilor şi activităţilor culturale pentru persoanele cu dizabilităţi şi activităţile culturale realizate de persoane cu dizabilităţi: "Dacă pe primul aspect, să spunem, lucrurile pot fi puse într-o mişcare şi de la nişte proiecte-pilot să începem să creăm un comportament instituţional pentru toate instituţiile de cultură, pe partea de activitate culturală realizată de persoane cu dizabilităţi cred că baza sau nucleul trebuie să fie în Universitatea de Arte, adică, încetul cu încetul, să deschidem uşile universităţilor de profil pentru persoanele cu dizabilităţi. (...) Ministerul Culturii are posibilitatea creării unor programe pe nevoi culturale de urgenţă, care sunt într-un procent din proiectele culturale mari şi în completarea a unul - două proiecte culturale pe care am discutat să le facem. Să creăm anul acesta un moment de cotitură şi proiectele culturale de urgenţă să fie dedicate persoanelor cu dizabilităţi, într-o formă sau alta. Dacă există spectacole, să încercăm să le sprijinim, să performeze în instituţii de cultură şi dacă există, să spunem, nevoi de sprijinire a instituţiilor de cultură pentru persoane cu dizabilităţi, de asemenea să putem să finanţăm. Cred că ar fi, într-adevăr, un semnal extrem de corect, sănătos, în care pe nevoi culturale de urgenţă să tragem semnalul de alarmă că este o urgenţă şi într-adevăr o nevoie uriaşă a societăţii noastre". La rândul său, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a dat asigurări că municipalitatea va susţine astfel de iniţiative: "O să votăm bugetul pe 1 martie şi avem acolo bani pentru producţii culturale. Şi pentru că proiectul acesta a avut un vot unanim în Consiliul General este o prioritate pentru noi. Vă aduc anumite că am făcut un mic experiment, care a funcţionat foarte bine în cazul ultimelor ediţii ale Târgului de Crăciun. Am consacrat, în fiecare an, o zi pentru copii cu dizabilităţi senzoriale. Şi avem deschiderea să facem şi unde nu facem să aflăm de la dumneavoastră ce ar trebui să facem". Nicuşor Dan şi-a exprimat deschiderea pentru susţinerea organismelor independente cu activitate culturală aparţinând persoanelor cu dizabilităţi: "Pentru că s-a adus în discuţie personalitatea organismelor independente cu sau fără personalitate juridică de a fi sprijinite de către instituţiile statului, de Primăria Capitalei - noi avem trei instituţii care organizează concursuri pentru independenţi. Avem, pe de o parte, ARCUB, avem Teatrul Metropolis şi avem Teatrul Dramaturgilor. Dacă în regulamentele acestor instituţii trebuie să modificăm ceva, aşteptăm să ne spuneţi, pentru că deschidere există. Deci, dacă credeţi că în regulamentele în baza cărora noi organizăm aceste concursuri, în baza cărora finanţăm trebuie să modificăm ceva, aşteptăm cu deschidere ceea ce ne sugeraţi".

Începând din acest an, instituţiile de spectacole sau concerte din subordinea CGMB, singure sau în parteneriat, vor trebui să asigure accesibilizarea producţiilor artistice pentru cel puţin o producţie artistică, la alegere, adaptată din repertoriul propriu sau găzduită, după aprobarea de către Consiliul General al Capitalei a unui ghid în acest sens la sfârşitul lunii trecute. Accesibilizarea unei producţii artistice presupune adaptarea acesteia pentru cel puţin patru tipuri de dizabilităţi, sumele necesare urmând a fi prevăzute în bugetele locale anuale ale Bucureştiului, în urma consultării instituţiilor de spectacole sau concerte din subordinea CGMB.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5124
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2344
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7993
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.8318

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb