Inteligenţa Artificială începe să-şi arate şi faţa mai puţin plăcută, reuşind să producă un scandal în zona artei. Aşa cum era de aşteptat, au apărut şi controversele, dar trebuie precizat că umanul a ajutat artificialul să se comporte incorect. La mijloc, nici nu se putea altfel, sunt...banii. Un mare număr de cântece generate cu ajutorul AI-ului au fost scoase de pe Spotify, dar nu din cauza modului în care au fost create, ci pentru că erau folosiţi boţi pentru umflarea cifrelor de audienţă. Spotify a anunţat că a eliminat din cadrul platformei sale de streaming mai multe zeci de mii de melodii, care nu erau create de un artist, ci generate artificial cu ajutorul inteligenţei umane. Melodiile aparţineau companiei de AI Boomy, iar plângerea a venit din partea Universal Music, care a susţinut că detectat "activitate suspicioasă" în jurul melodiilor respective. Spotify a verificat situaţia şi a ajuns la concluzia că datele de audienţă ale acestor melodii au fost umflate cu ajutorul boţilor. Cu alte cuvinte, numărul de audiţii era mai mare decât cel real. Motivul manipulării datelor de audienţă este simplu - Spotify plăteşte deţinătorii drepturilor în funcţie de numărul de audiţii înregistrat de fiecare cântec în parte. După progresele făcute în ultimii ani, inteligenţa artificială a devenit motiv de discordie şi în industria muzicală, existând deja un precedent care a speriat casele de producţie. Luna trecută, pe platformele de streaming a apărut şi s-a viralizat rapid o melodie generată de AI, care avea vocile lui Drake şi The Weeknd. Tot la cererea Universal Music, care reprezintă ambii artişti, melodia a fost scoasă atât de pe Spotify, cât şi de pe Apple Music. Acesta este doar începutul, dar pentru artişti urmează multe dureri de cap, deloc artificiale.
Inteligenţa Artificială tulbură lumea muzicală
O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 11 mai 2023