ÎNVĂŢĂMÂNT Miniştrii trec, "fondul clasei" rămâne

DAN NICOLAIE
Ziarul BURSA #Cultură / 16 ianuarie 2014

Miniştrii trec, "fondul clasei" rămâne

Scandalul iscat în jurul banilor negri şi gri care se învârt în jurul instituţiilor de învăţământ se înteţeşte fără însă ca acest lucru să-i sperie foarte tare pe cei implicaţi. Mai mulţi oficiali din cadrul ministerului au declarat răspicat că este absolut interzis ca profesorii şi învăţătorii să ceară bani pentru materiale auxiliare, cărţi sau pentru fondul clasei. Pe scurt, fondul clasei a fost declarat ilegal, dar s-a lăsat o portiţă pentru ca acesta să fie în continuare încasat. Conform declaraţiilor ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, fondul clasei poate exista doar ca iniţiativă a părinţilor şi este ilegal dacă este gestionat de şcoală, prin învăţătoare, profesori sau director. Astfel stând lucrurile, nu mai miră pe nimeni că în ultimele 48 de ore, la mai multe şcoli din Capitală, în cadrul şedinţelor cu părinţii, s-au încasat bani pentru acest fond. Evident a fost schimbat casierul, fiind practic respectată observaţia ministrului. Sub protecţia anonimatului, mai multe cadre didactice recunosc că fără aceşti bani, activitatea ar avea mult de suferit: "Fără banii încasaţi de la părinţi nu am mai avea pe ce să cumpărăm cretă, coli, hârtie igienică sau să plătim ore suplimentare pentru femeile de servici. Ca să nu mai spun că în multe clase mobilierul este cumpărat exclusiv din contribuţia părinţilor. Cam cât crede inspectoratul că rezistă o bancă sau un scaun folosite şi câte 10 ore pe zi? Practic s-ar ajunge la un blocaj. Viaţa e compusă din mici amănunte, ministerul nu pare interesat de acestea".

Numărul părinţilor care sunt nemulţumiţi de felul cum sunt obligaţi să contribuie cu bani este în creştere, dar în continuare foarte mulţi se tem să facă sesizări. Un părinte care are copilul la o şcoală din sectorul 6 ne-a declarat: "Fata mea termină anul acesta şcoala generală. Până acum am plătit în fiecare an câte 50 de lei la fondul clasei, dar acesta nu a fost cel mai mare efort pe care l-am făcut. Am cumpărat, alături de părinţii celorlalţi elevi, tot mobilierul, aici intră dulapuri, mese şi scaune, pentru dotarea sălii când copilul era în clasa întâi. Am înlocuit parchetul, am cumpărat jaluzele şi perdele, imprimantă, combină audio, proiector, aparat de aer condiţionat, cadouri în decembrie şi martie, am luat manuale şi culegeri, am făcut abonamente la diverse reviste şi lunar am contribuit pentru plata femeii de serviciu. Nu mai vorbesc de meditaţii la materiile la care va susţine examene. Sistemul este în aşa fel făcut încât fără contribuţia noastră «benevolă» ar apărea probleme foarte mari."

La scurt timp după izbucnirea scandalului legat de cadourile pretinse de o învăţătoare de la Şcoala 10 din Capitală, ministrul Remus Pricopie a avut o întrevedere cu toţi inspectorii generali, generali adjuncţi, directorii Caselor corpului didactic, palatelor copiilor şi reprezentanţii sindicatelor, cerându-le ca în următoarele două săptămâni să aibă întâlniri cu toţi directorii şi să discute problema fondului clasei şi a modului în care aceşti bani circulă în şcoli, ce este permis şi ce nu, dar şi cum să se evite situaţii de corupţie în şcoli. Ministrul a catalogat drept "fraudă" şi "evaziune fiscală" decizia unor cadre didactice de a impune elevilor materiale auxiliare. Potrivit unor oficiali din Ministerul Educaţiei, în ultimele zile au fost primite foarte multe sesizări privind fondul clasei, dar veridicitatea acestora trebuie analizată. Cum nicio iniţiativă bună nu poate să nu fie însoţită şi de un scandal, la şedinţa anticorupţie la care au fost chemaţi directori de şcoli şi de licee din Bucureşti, secretarul general în Ministerul Educaţiei, Gabriel Ispas, a sugerat ca la un anumit liceu, profesorul diriginte să nu mai strângă bani pentru bacalaureat, ca să evite un nou val de arestări. O atitudine destul de "dură" în lupta anticorupţie, din partea ambelor tabere.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb