Investiţii de 400.000 euro în soluţii de energie regenerabilă

A.B.
Miscellanea / 20 ianuarie

Investiţii de 400.000 euro în soluţii de energie regenerabilă

Auto Cobălcescu a demarat un plan strategic de investiţii pentru reducerea amprentei de carbon şi tranziţia către eficienţa energetică, având ca obiectiv utilizarea surselor de energie regenerabilă, iar stfel, compania va investi 400.000 de euro în instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice, conform unui comunicat emis redacţiei. Prima etapă a acestui proiect a fost deja finalizată anul trecut şi a implicat implementarea sistemelor fotovoltaice în locaţiile dealership-urilor din Bucureşti şi Piteşti, marcând un pas important în direcţia folosirii energiei regenerabile în cadrul activităţilor sale.

"Am ales să facem această investiţie acum întrucât costurile de a nu acţiona ar fi fost mult mai mari în viitor. Este o decizie strategică care ne protejează afacerea pe termen lung. Companiile încep deja să resimtă presiunea autorităţilor, a cheltuielilor, a investitorilor şi chiar a propriilor clienţi să regândească modul in care fac business şi să investească în soluţii şi procese prietenoase cu mediul şi eficiente energetic. Pentru acest an avem în vedere să demarăm procesul de transformare energetică şi în alte laturi ale business-ului.", spune Dan Grigore, GM Auto Cobălcescu.

Compania Auto Cobălcescu a identificat potenţialul acestei tranziţii spre eficienţă energetică şi sustenabilitate încă din anul 2021, când a realizat primul său audit pe criterii de sustenabilitate alături de Ecovadis. În 2024, aflat dea la cel de-al 3-lea an de auditare, Auto Cobălcescu s-a poziţionat in topul primelor 37% companii evaluate Ecovadis, cu cele mai bune scoruri înregistrate pe verticalele de mediu şi achiziţii sustenabile.

Auto Cobălcescu a finalizat în luna iunie 2024 instalarea primului sistem fotovoltaic cu o putere de 350 kWp pentru reducerea costurilor cu energia electrică şi tranziţia către surse de energie verde, pe carportul showroom-ului din Bucureşti. Cu un total de 648 de panouri, sistemul fotovoltaic a fost instalat pe o suprafaţă de 1960 mp. Centrala fotovoltaică generează anual aproximativ 399 MWh şi ajută la reducerea emisiilor echivalente pentru 84 de tone de dioxid de carbon pe an. În acest moment, acoperă până la 50% din nevoile de consum ale locaţiei.

"Modul eficient şi fluid în care am reuşit să construim această soluţie, alături de partenerii noştri, şi mai ales rapiditatea cu care am inceput să vedem rezultate ne-au determinat să replicăm soluţia şi pentru locaţia dealership-ului Auto Cobălcescu din Piteşti. Aici, pe carportul showroom-ului, am implementat al doilea sistem fotovoltaic, cu o putere de 110 kW. În momentul de faţă, cu ajutorul panourilor fotovoltaice acoperim deja între 80 şi 100% din nevoile de consum ale locaţiei din Piteşti, în funcţie de sezon şi de condiţiile meteorologice. Suntem foarte mulţumiţi de acest proiect şi ştim că am făcut alegerea corectă. Considerăm că folosirea resurselor regenerabile reprezintă viitorul în business şi ne aşteptăm să ne recuperăm investiţia destul de rapid, într-un termen de 3 ani." spune Dan Grigore.

În 2025, Auto Cobălcescu continuă cu noi iniţiative de creştere a eficienţei energetice şi reducere a amprentei de carbon. În urma unui audit realizat în 2024, compania a planificat investiţii de 250.000 Euro pentru înlocuirea şi actualizarea consumatorilor de energie din centrul integrat Auto Cobălcescu Bucureşti, cu finalizare în acest an.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8238
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8800
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.2344

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb