IONEL DANCĂ (PNL): "S-a umplut paharul cu Ciorbea în funcţia de Avocat al Poporului"

E.M.
Politică / 17 octombrie 2018

Ionel Dancă (Sursa foto: Twitter)

Ionel Dancă (Sursa foto: Twitter)

Purtătorul de cuvânt al Partidului Naţional Liberal, Ionel Dancă, s-a declarat astăzi nemulţumit de faptul că Avocatul Poporului a intrat în concediu fără să îşi delege atribuţiile, adăugând că, dacă Victor Ciorbea "nu înţelege nici în al doisprezecelea ceas" să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu, există inclusiv posibilitatea unei plângeri penale împotriva sa.

Dancă a făcut aceste precizări după ce, alături de liberalul Ioan Cupşa, a depus la sediul Avocatului Poporului solicitarea de contestare la Curtea Constituţională a OUG pe legile Justiţiei şi sesizarea aferentă.

"Referitor la situaţia punctuală de astăzi, în care Avocatul Poporului se află în concediu, considerăm că este o sfidare de nepermis, inacceptabilă şi că, din acest punct de vedere, cred că s-a umplut paharul cu domnul Victor Ciorbea în funcţia de Avocat al Poporului. Dacă nu înţelege nici în al doisprezecelea ceas să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu, există inclusiv posibilitatea unei plângeri penale împotriva domnului Victor Ciorbea, care nu şi-a delegat atribuţiile pe perioada acestui concediu către un adjunct şi care, prin această lipsă a unei decizii care să reglementeze situaţia în care ne aflăm, pur şi simplu pune în imposibilitate exercitarea funcţiei de Avocat al Poporului", a precizat acesta, într-o declaraţie acordată presei, confrom Agerpres.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Este incredibil ce se intampla in tara asta! Acest individ platit sa fie avocatul poporului este de fapt avocatul ciumei rosii! Si este platit cu 36000 lei/luna, o suma imensa platita de noi toti, o pensie mega nesimtita! Bai nemernicule, nu ai pic de rusine fata de cei care te platesc? Bai imbuibatule, mama mea a lucrat 45 de ani ca profesoara si are o pensie de cca 1500 lei pe luna. Din banii astia cca 50% se duc pe medicamente! O parte ajunge si la tine nemernicule! Avocatul poporului trebuie sa fie AVOCATUL POPORULUI nu avocatul PSD ALDE!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb