Irina Radu, votată de Parlament şef interimar la TVR

Alexandru Costea
Media-Advertising / 23 septembrie 2015

Irina Radu, votată de Parlament şef interimar la TVR

Actualizare 13:30

Plenul Parlamentului a votat azi numirea Irinei Radu, care a ocupat până acum funcţia de director de programe al SRTV, ca preşedinte interimar al TVR, cu 231 voturi "pentru" şi doar 3 voturi "împotrivă", în condiţiile în care PNL nu a participat la vot, transmit surse din presă.

Irina Radu a spus că a avut emoţii şi că este conştientă de riscul pe care şi l-a asumat prin preluarea conducerii TVR, dar a considerat că are o datorie faţă de colegi şi faţă de cei care i-au cerut sprijinul.

Ea a mai spus că este prematur să spună ce planuri are din noua poziţie de şef al TVR, dar atenţia sa se va îndrepta spre modificarea legii, prioritatea acum fiind însă plata salariilor şi audienţa.

"Trebuie să ne asigurăm că toţi colegii îşi vor lua salariile", a spus Irina Radu, după votul din Parlament, adăugând că nu este satisfăcută de emisiunile TVR din acest moment şi că s-au dat şi lucruri incorete de-a lungul timplului, din punct de vedere jurnalistic.

"Trebuie să fim ceea ce aşteaptă lumea de la noi", a spus Radu, precizând că se referă la telespectatori şi mai puţin la politicieni.

De asemenea, ea a precizat că, în acest moment, primul pas va fi alegerea unei echipe.

Pe de altă parte, Irina Radu a dat de înţeles că şi-ar putea dori, la un moment dat, şi preluarea unui mandat plin la şefia TVR, dar există şi posibilitatea de a reveni ca director de programe, într-o televiziune care are resurse financiare.

"Nu-mi fac planuri mai mult decât dacă este ceva bun şi ni se asigură sprijinul şi dacă voi considera că putem face performanţă. Da, s-ar putea să-mi doresc mai mult. Nu neapărat o funcţie definitivată, poate îmi voi dori din nou să fiu director de programe într-o televiziune care are bani. Să pot să fac programe", a spus Irina Radu.

(A.C.)

---------------

Stelian Tănase a fost demis

Tănase: "Am asistat la nenumărate acţiuni de imixtiune în politica editorială"

Dragnea: "Propunerea pentru interimatul TVR va fi un om respectat din instituţie"

Liderul PSD propune despărţirea funcţiei de preşedinte de cea de director general în televiziune

Raportul de activitate al TVR pe 2014 a fost respins, în urmă cu puţin timp, cu 115 "pentru" şi 220 de voturi "împotrivă", iar potrivit legii, Cosiliul de Administraţie şi preşedintele director general al TVR Stelian Tănase sunt demişi, potrivit surselor din presă.

Tănase a declarat, azi în Parlament, că în timpul mandatului său la conducerea instituţiei a asistat la "nenumărate acţiuni" de imixtiune în politica editorială a televiziunii, care au afectat atât ratingul, cât şi situaţia economică a TVR.

"Cred că o chestiune care nu o discutăm şi care este ca un schelet în dulap este în ce măsură este Televiziunea publică sub control politic. Conform legii 41/1994, aşa este, TVR este sub control politic, prin desemnarea Consiliului de Administraţie şi chiar a preşedintelui director general. Această situaţie trebuie să se schimbe. Am asistat într-un an şi jumătate la nenumărate acţiuni de imixtiune în politica editorială a televiziunii", a spus Stelian Tănase.

Acesta a precizat că imixtiunile în politica editorială au avut "impact negativ" atât asupra ratingului, cât şi a situaţiei economice a TVR.

Preşedintele interimar al PSD Liviu Dragnea a declarat că propunerea coaliţiei pentru şefia interimară a Televiziunii publice va fi "un om respectat din TVR", care nu are niciun fel de apartenenţă politică.

"Propunerea pe care noi o s-o transmitem la comisii pentru această perioadă de interimat nu va fi o propunere politică, va fi o propunere serioasă, un om respetat din TVR, care nu are niciun fel de apartenenţă politică şi care pe această perioadă de interimat va colabora cu noi, cu comisiile de Cultură, cu Guvernul", a spus Dragnea.

Şeful PSD a precizat că, în perioada de interimat, preşedintele director general al TVR va lucra cu Guvernul şi cu Parlamentul pentru a veni cu un pachet legislativ de relansare a Televiziunii publice.

Dragnea a declarat că va propune un pachet de măsuri pentru TVR, printre care separarea funcţiei de preşedinte de cea de director general, urmând ca cea din urmă să fie desemnată în baza unui concurs managerial.

"Nu ştiu câtă vină, dacă a avut, domnul Stelian Tănase, nu ştiu cât de vinovaţi au fost cei de dinaintea domnului Stelian Tănase, dar ştiu un lucru foarte sigur. Actualul sistem prevăzut în legislaţie prin care se fac numiri la TVR a dat asemenea rezultate. Nu cred în numirile politice la TVR, pentru că niciodată nu s-au dovedit a fi de succes", a spus Dragnea.

Liderul PSD a precizat că va invita opoziţia şi coaliţia la dialog pentru a discuta despre un pachet de măsuri pentru relansarea TVR.

"Vă propun să se despartă funcţia de preşedinte de funcţia de director general, Consiliul de Administraţie să fie un vot politic, pentru că aşa prevede legislaţia, dar directorul general, cel care conduce efectiv televiziunea, să fie desemnat în baza unui concurs managerial, după criterii foarte stricte, moderne şi europene, cu obiective clare, precise", a spus Dragnea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb