Israelul speră un "început" al normalizării relaţiilor cu Riadul cu prilejul vizitei lui Biden

G.D.
Internaţional / 13 iulie 2022

Israelul speră un "început" al normalizării relaţiilor cu Riadul cu prilejul vizitei lui Biden

Israelul a afirmat ieri că speră într-un "început" al normalizării relaţiilor cu Arabia Saudită cu ocazia vizitei de la sfârşitul săptămânii a preşedintelui american, Joe Biden, în această monarhie arabă din Golf şi putere regională, notează AFP, potrivit Agerpres.

Preşedintele american urmează să efectueze o vizită în Israel şi în Teritoriile palestiniene de astăzi până vineri după-amiază, apoi să facă un zbor direct fără precedent între Israel şi Arabia Saudită, ţară care nu recunoaşte oficial existenţa statului evreu.

"Faptul că preşedintele Biden zboară direct în Arabia Saudită rezumă dinamica ultimelor luni. Există o relaţie delicată, fragilă şi nouă în multe privinţe. Noi sperăm şi acţionăm astfel încât aceştia să fie primii paşi, de început, ai unui proces de normalizare", a declarat presei un responsabil israelian cu rang înalt.

"Nu ne putem imagina viitorul Orientului Mijlociu fără normalizarea relaţiilor dintre Israel şi toţi vecinii săi, inclusiv Arabia Saudită", a adăugat acest responsabil sub protecţia anonimatului.

Israelul, care a semnat tratate de pace cu Egiptul (1979) şi Iordania (1994), doi vecini arabi, şi-a normalizat relaţiile în 2020 cu Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Maroc şi, în 2021, cu Sudanul în cadrul Acordurilor Abraham.

În acelaşi an, premierul israelian de atunci, Benjamin Netanyahu, potrivit surselor israeliene de la acea vreme, a efectuat o vizită în Arabia Saudită pentru a se întâlni cu prinţul moştenitor Mohammad bin Salman.

"Nu voi comenta dacă avem sau nu discuţii în culise cu saudiţii (...), dar avem interese comune care au legătură cu Iranul", a declarat recent Yair Lapid, actualul premier israelian.

În ultimele săptămâni, responsabili israelieni au sugerat că unele măsuri ar putea fi anunţate de Joe Biden în cursul vizitei sale în regatul saudit, principalul rival regional al Iranului, ţară inamică a Israelului.

Israelul şi Arabia Saudită ar putea, de exemplu, să regularizeze situaţia a două mici insule strategice din Marea Roşie, returnate de Egipt Arabiei Saudite în 2017.

Tiran şi Sanafir permit controlul accesului în portul israelian Eilat şi, ca atare, Israelul trebuie să dea undă verde oricărei modificări a statutului acestor insuliţe, aşa cum prevede acordul de pace din 1979 dintre Egipt şi statul evreu.

O altă posibilitate: crearea unor zboruri directe între Israel şi Arabia Saudită pentru a facilita accesul la pelerinajul de la Mecca pentru musulmanii din Israel, mai scrie AFP.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. pentru petrol e o suprapunere teribila de evenimente - vinerea aceasta e vizita lui Biden pentru negocierea cu arabii sa scoata mai mult petrol... dar tot vinerea asta e roll-over-uirea (reactualizarea) contractelor futures pe petrol.... suprapunere exceptionala pentru swing-uri mari pe petrol!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb