JP MORGAN: "Dolarul riscă să‑şi piardă statutul de monedă de rezervă mondială"

Poziţia de monedă principală de rezervă la nivel mondial a dolarului american este posibil să se apropie de final, se arată în nota de strategie inves­tiţională din această lună a JP Morgan, potrivit Zerohedge.

Dolarul american (USD) este moneda dominantă de rezervă la nivel mondial de aproape un secol, astfel încât, astăzi, mulţi investitori, chiar şi din afara Statelor Unite, şi­-au construit portofolii în care dolarii ocupă ponderi însemnate.

Totuşi, JP Morgan consideră că este posibil ca dolarul să-şi piardă statutul de monedă dominantă a lumii, atât din motive structurale cât şi din impedimente ciclice.

În general, se consideră că dolarul american a trecut peste lira sterlină ca moneda internaţională de rezervă odată cu semnarea Acordului de la Bretton Woods, după cel de-al doilea război mondial. În realitate însă, valoarea lirei sterline a început să se erodeze cu multe decenii înainte de Bretton Woods.

Ascensiunea dolarului în plan internaţional a fost alimentată de crearea Rezervei Federale cu puţin peste un secol în urmă şi de dezvoltarea economică a Statelor Unite de după primul război mondial. Rezerva Federală a ajutat la dezvoltarea unor pieţe de capital mai mature şi a unei politici monetare coordonate la nivel naţional, doi piloni importanţi ai ţărilor a căror valută este considerată a fi de rezervă.

Cu dolarul reprezentând unitatea de cont a lumii, Statele Unite au beneficiat de ceea ce fostul ministru francez de finanţe, Valery d'Estaing, a numit un "privilegiu exorbitant", deoarece SUA putea să facă importuri şi să emită datorie în propria monedă şi să creeze deficite persistente, aparent fără vreo consecinţă.

• Schimbarea centrului economic

Nu există nimic care să sugereze că dominaţia dolarului ar trebui să ră­mână perpetuă. De fapt, în plan internaţional, în istoria ultimelor câtorva mii de ani, schimbarea centrului economic al lumii a antrenat şi schimbarea monedei dominante.

După sfârşitul celui de-al doilea război mondial, Statele Unite deţineau cea mai mare pondere din PIB-ul mondial, de peste 25%, iar dacă se includ şi puterile economice din Vestul Europei, procentul creşte la peste 40%.

Dar, de atunci, principalul motor al creşterii economice mondiale s-a mutat spre est, spre Asia, în detrimentul SUA şi al Occidentului. China se află în epicentrul acestei schimbări economice recente, dată de creşterea economică puternică a ţării şi de angajamentul faţă de reformele interne.

Practic, în ultimii 70 de ani, China şi-a crescut de patru ori cota în PIB-ul global, la aproximativ 20% - circa aceeaşi pondere ca cea a PIB-ului Statelor Unite - şi se aşteaptă ca această cotă să continue să urce în următorii ani. În prezent, China nu mai este doar un producător de bunuri la costuri reduse, în condiţiile în care o parte tot mai mare a câştigurilor corporative ale firmelor din China vine de la sectoarele "cu valoare adăugată mare", cum ar fi tehnologia.

În plus, pe lângă China, economiile Asiei de Sud-Est, inclusiv cea a Indiei, beneficiază de impulsuri prielnice puternice, date atât de structura demografică, cu o pondere importantă a tinerilor în populaţie, cât şi de dezvoltarea know-how-ului tehnologic.

Zona economică asiatică - de la Peninsula Arabică şi Turcia în Vest, până la Japonia şi Noua Zeelandă în Est şi de la Rusia în Nord şi Australia în Sud - reprezintă acum 50% din PIB-ul mondial şi două treimi din creşterea economică globală. Practic, din suma de 30 de trilioane de dolari cât se estimează că va fi creşterea consumului clasei mijlocii la nivel mondial între 2015 şi 2030, se preconizează că doar un trilion de dolari va proveni din economiile occidentale de astăzi.

Pe măsură ce zona asiatică se dezvoltă, inevitabil, ponderea tranzacţiilor ce nu sunt realizate în dolari americani va creşte, ceea ce probabil va eroda "caracterul de monedă de rezervă" al dolarului, chiar dacă acesta nu va fi înlocuit ca monedă internaţională dominantă.

În aceste condiţii, în deceniile următoare, probabil economia mondială va trece de la dominaţia Statelor Unite şi a dolarului american, către un sistem în care Asia va dispune de o putere mai mare. În spaţiul valutar, acest fapt înseamnă că, probabil, dolarul îşi va pierde din valoare în comparaţie cu un coş de valute, inclusiv metale preţioase, cum ar fi aurul.

• Declinul valorii dolarului este deja în plină desfăşurare?

Date recente privind deţinerile de rezerve valutare ale băncilor centrale sugerează că schimbarea este posibil să fie deja în plină derulare. De la Marea Recesiune (perioada 2007 ­- 2009) ponderea dolarului american în rezervele totale ale băncilor centrale a scăzut.

De asemenea, cele mai recente date privind fluxurile rezervelor băncilor centrale sugerează că, pentru prima dată de la introducerea monedei euro în 1999, băncile centrale au vândut dolari şi, simultan, au cumpărat euro.

În plus, băncile centrale din întreaga lume îşi cresc rezervele de aur în cel mai alert ritm înregistrat, anul trecut consemnându-se cea mai mare cerere de aur din partea băncilor centrale din 1971 încoace.

Pentru JP Morgan acest lucru are sens: aurul este o sursă stabilă de conservare a valorii, având în spate mii de ani de încredere din partea oamenilor.

• Consecinţele Războiului Comercial pe termen lung

Actuala administraţie a Statelor Unite a pus sub semnul întrebării acordurile cu aproape toţi partenerii săi comerciali - tarife aplicate Chinei, Mexicului şi Uniunii Europeane, renegocierea NAFTA (Acordul Nord-American de Comerţ Liber), precum şi renunţarea la Parteneriatul Trans-Pacific.

Creşterea adversităţii Statelor Unite este posibil să încurajeze ţările de a-şi reduce dependenţa de comerţul în dolari americani. În prezent, 85% din toate operaţiunile valutare implică dolari americani, în ciuda faptului că PIB-ul Statelor Unite­ reprezintă doar aproximativ 25% din cel mondial.

Ţările din întreaga lume dezvoltă deja mecanisme de plată care vor evita utilizarea dolarului în tranzacţii. Aceste sisteme sunt reduse şi încă în creştere, dar este probabil ca ele să ducă la o schimbare structurală, cu extindere dincolo de o anumită administraţie.

Într-un discurs recent cu privire la rolul internaţional al monedei euro, economistul şef al Băncii Reglementelor Internaţionale, Claudio Borio, a adus în discuţie avantajele denominării preţului petrolului în euro, spunând: "Tranzacţionarea şi decontarea petrolului în euro ar muta plăţile din dolari către euro şi astfel decontarea finală va fi dirijată către sistemul TARGET2 (n.r. sistem de plăţi deţinut şi operat de Eurosystem) al monedei euro".

Într-un raport recent, Banca Centrală Europeană a făcut aluzie la această temă, spunând că "preocupările din ce în ce mai mari legate de impactul tensiunilor comerciale internaţionale şi provocările la adresa multilateralismului, inclusiv impunerea de sancţiuni unilaterale par să fi susţinut poziţia mondială a monedei euro".

Având în vedere deficitele constante şi în creştere ale Statele Unite (atât cel fiscal cât şi cel comercial), JP Morgan consideră că dolarul american este vulnerabil la o pierdere de valoare în raport cu un coş diversificat de valute, inclusiv aur.

În aceste condiţii, JP Morgan recomandă ca portofoliile investitorilor să aibă o expunere mai diversificată, cu alocarea unei ponderi mai mari pentru deţinerile de monede din ţările G10, din Asia şi pentru aur.