Judecătoarea care l-a favorizat pe Sandu Anghel, condamnată la opt ani de închisoare

A.C.
Anticorupţie / 30 iunie 2017

Carmen Marinescu (Sursa foto: captură Youtube)

Carmen Marinescu (Sursa foto: captură Youtube)

Fosta preşedintă a Tribunalului Olt, Carmen Marinescu, a fost condamnată la opt ani de închisoare, fiind găsită vinovată că a primit mită de la Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, pentru a dispune cercetarea sa în libertate. Decizia instanţei supreme este definitivă, potrivit Digi24.ro.

Carmen Marinescu a fost condamnată la 8 ani de închisoare după ce a fost găsită vinovată pentru trafic de influenţă, luare de mită, spălare de bani şi fals în declaraţii.

Judecătoarea a primit mită în valoare de 200.000 de euro de la Anghel Sandu pentru a-l cerceta în stare de libertate în dosarul în care acesta este acuzat că şi-ar fi înjunghiat nepotul, dar şi pentru a pronunţa o soluţie favorabilă pe fond.

În acelaşi dosar sunt acuzaţi şi soţul judecătoarei dar şi un avocat, care au primit condamari de 3 şi, respectiv, 3 ani şi jumătate după gratii, potrivit sursei citate.

Procurorii spun că după ce a primit mita, judecătoarea şi soţul ei au cumpărat mai multe bunuri materiale, care au fost confiscate.

Carmen Marinescu a fost trimisă în judecată de procurorii DNA în luna mai 2015, iar acum Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să respingă apelul faţă de decizia luată de Curtea de Apel Craiova, se mai precizează în sursă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb