Kaspersky Lab a semnat acorduri cu Interpol şi Europol

A.C.
Companii #Securitate Cibernetică / 2 octombrie 2014

Kaspersky Lab a semnat un acord cu Interpol şi un memorandum de înţelegere cu Europol, cu scopul a extinde cooperarea dintre companie şi agenţiile de aplicare a legii în ceea ce priveşte lupta împotriva infracţiunilor cibernetice, potrivit unui comunicat remis azi redacţiei.

Marţi, Eugene Kaspersky, preşedinte şi CEO al Kaspersky Lab şi Ronald K. Noble, General Secretary în cadrul INTERPOL, au semnat un acord de cooperare, iar compania de securitate va oferi produse, informaţii şi suport neîntrerupt sediului INTERPOL Global Complex for Innovation (IGCI) din Singapore. A doua zi, Eugene Kaspersky, împreună cu Troels Oerting, şeful European Cybercrime Centre (EC3) din cadrul Europol, au semnat un memorandum de înţelegere între Kaspersky Lab şi agenţia de aplicare a legii a UE, care favorizează o cooperare mai strânsă între cele două organizaţii, mai arată sursa citată. Ambele ceremonii de semnare au avut loc în Singapore, oraş care găzduieşte Cybercrime Conference în intervalul 1-3 octombrie 2014.

În urma acestui nou acord cu INTERPOL-ul, compania va pune la dispoziţie informaţii despre ameninţări cibernetice, hardware şi software pentru a fonda şi a administra laboratorul digital medico-legal al IGCI, precum şi alte operaţiuni ale noului centru. Kaspersky Lab va organiza o serie de sesiuni de training pentru ofiţerii INTERPOL, pentru a le împărtăşi cunoştinţele legate de analiza de malware, investigaţii digitale şi cercetările cu privire la ameninţările financiare. Kaspersky Lab lucrează cu INTERPOL din aprilie 2013, iar unul dintre analiştii de top ai companiei Kaspersky Lab va fi relocat temporar în cadrul IGCI.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb