Klaus Iohannis a pledat, la Summitul UE - Consiliul de Cooperare al Golfului, pentru actualizarea şi extinderea cadrului contractual în domeniul comerţului şi al investiţiilor şi a susţinut şi avansarea pe linia liberalizării vizelor

A.F.
Politică / 17 octombrie

Klaus Iohannis a pledat, la Summitul UE - Consiliul de Cooperare al Golfului, pentru actualizarea şi extinderea cadrului contractual în domeniul comerţului şi al investiţiilor şi a susţinut şi avansarea pe linia liberalizării vizelor

Preşedintele Klaus Iohannis a pledat, la Summitul UE - Consiliul de Cooperare al Golfului, desfăşurat la Bruxelles, pentru actualizarea şi extinderea cadrului contractual în domeniul comerţului şi al investiţiilor. El a susţinut, totodată, avansarea pe linia liberalizării vizelor şi a evidenţiat ameninţările de securitate pentru România rezultate din agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, precum şi importanţa implementării depline a sancţiunilor la adresa Rusiei. În cadrul summitului a fost adoptată o declaraţie comună, în care se arată interesul pentru consolidarea legăturilor politice bilaterale, trecerea lor la un nivel superior şi nevoia de a depăşi împreună provocările regionale.

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, miercuri, la Summitul Uniunea Europeană - Consiliul de Cooperare al Golfului, care a avut loc la Bruxelles, Regatul Belgiei.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Administraţia Prezidenţială, această primă ediţie a Summitului a reprezentat un moment definitoriu pentru avansarea Parteneriatului Strategic dintre cele două regiuni şi a pus bazele unei cooperări aprofundate în perioada următoare. Cu ocazia Summitului, liderii au adoptat o Declaraţie comună, care afirmă în termeni angajanţi interesul pentru consolidarea legăturilor politice bilaterale, trecerea lor la un nivel superior şi nevoia de a depăşi împreună provocările regionale la adresa păcii internaţionale, a securităţii şi a stabilităţii, în baza dreptului internaţional şi a principiilor Cartei ONU.

"Parteneriatul comun UE-Consiliul de Cooperare al Golfului vizează securitatea, dezvoltarea durabilă şi prosperitatea celor două regiuni, prin stimularea comerţului bilateral şi a investiţiilor, cooperarea energetică şi combaterea schimbărilor climatice, conectivitate sporită, inclusiv în domeniul digital şi al contactelor interumane", a menţionat sursa citată.

De asemenea, summitul a oferit ocazia unui dialog aprofundat pe marginea provocărilor actuale de securitate atât în regiunea Orientului Mijlociu, cât şi a războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, aspecte care îi preocupă deopotrivă pe liderii europeni şi pe cei ai statelor din Golf.

În acest sens, cu privire la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, Declaraţia adoptată reaminteşte necesitatea respectării suveranităţii şi a integrităţii teritoriale a Ucrainei, nevoia de retragere imediată, completă şi necondiţionată a forţelor militare ruse de pe teritoriul recunoscut internaţional al acesteia. Totodată, sunt condamnate atacurile asupra civililor şi infrastructurii civile şi critice, îndeosebi asupra celei energetice, şi este evidenţiată necesitatea unei păci cuprinzătoare, juste şi durabile, în linie cu principiile Cartei ONU, a adăugat Administraţia Prezidenţială.

În acelaşi timp, liderii participanţi la Summit au exprimat îngrijorare crescută faţă de evoluţiile din Orientul Mijlociu, adresând tuturor părţilor un apel la reţinere şi detensionare a situaţiei. În mod deosebit, s-a insistat asupra situaţiei din Gaza cerându-se o implementare imediată şi deplină a încetării focului, eliberarea tuturor ostaticilor şi acces umanitar pentru distribuirea sprijinului pentru populaţia civilă. A fost exprimată, totodată, preocuparea faţă de pericolul extinderii conflictului în Liban, cerându-se încetarea focului şi implementarea Rezoluţiei 1701 a Consiliului de Securitate al ONU. A fost discutată conduita Iranului pe linie de proliferare balistică şi a dronelor cu impact asupra securităţii ambelor regiuni. De asemenea, au fost agreate mesaje comune privind situaţia din Marea Roşie, Yemen, Irak, Siria, Sudan şi Somalia.

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat importanţa parteneriatului strategic UE-Consiliul de Cooperare al Golfului la momentul actual, precum şi potenţialul cooperării economice multisectoriale.

"A pledat pentru actualizarea şi extinderea cadrului contractual în domeniul comerţului şi al investiţiilor, susţinând, totodată, şi avansarea pe linia liberalizării vizelor. România este interesată de o mai bună conectivitate între cele două regiuni, prin dezvoltarea şi extinderea unor proiecte, precum Coridorul Economic India-Orientul Mijlociu-Europa (IMEC) şi sub egida Global Gateway, care să permită utilizarea mai eficientă şi în parteneriat a noilor tehnologii, a surselor de energie şi a materialelor critice. Referindu-se la interdependenţele dintre cele două regiuni inclusiv în plan securitar, Preşedintele României a evidenţiat ameninţările de securitate pentru ţara noastră rezultate din agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, precum şi importanţa implementării depline a sancţiunilor la adresa Rusiei", a transmis Administraţia Prezidenţială.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. O cuvantare si o luare de pozitie,exceptionala. Nici CEAUSESCU nu a avut asemenea revelatii ca IOHA. Desfiintarea vizelor dintre Romania si Tarile din GOLF,sa fie facuta si aprobata numai pentru tinere romance inte 18 si 20 de ani,care sa contribuie la apropierea dintre cele doua picioare,pardon popoare. Bravos Natiune,exportatoare de tinere TALENTE.!

    Am avut acum răbdarea și timpul necesar pentru a citi din opera lui Kiwi, chiar dacă e scrisă de vreun consilier rătăcit și buimac de la Cotroceni.

    Nici măcar nu au simțul penibilului. Și acum tot cu Ucraina în gură la o întâlnire cu arabii din Golf pe care-i doare drept în străfunduri de problema asta.  

    Când a auzit de golf, hop și Kiwi :) 

    Dupa ce au facut cunostinta cu invizibilul klaus,seicii au fost imediat interesati de ucraina si combaterea schimbarilor climatice.pe surse se spune ca seicii ar fi avut chiar o viziune cu un desert arid si plin de panouri fotovoltaice.

    A pledat o laye !

    A citi de pe o hartie, scrisa de altii, unde se regaseau aceleasi baliverne cunoscute: schimbarile climatice, provocarile militare globale si necesitatea sa ramanem stran uniti in hora..  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb