Klaus Iohannis a promulgat legea care creează cadrul legal pentru lucrări de întreţinere periodică

M.C.
Politică / 9 ianuarie 2023

Klaus Iohannis a promulgat legea care creează cadrul legal pentru lucrări de întreţinere periodică

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, astăzi, legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, informează Administraţia Prezidenţială, conform News.ro.

Actul normativ are ca obiect de reglementare completarea art. 11 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

Astfel, legea vizează crearea cadrului legal necesar pentru executarea de lucrări de întreţinere periodică şi reparaţii curente la infrastructura sistemului naţional de gospodărire a apelor cu rol de apărare împotriva inundaţiilor, precum şi la instalaţiile aferente, inclusiv malurile şi talvegul albiilor minore, cu notificarea prealabilă a unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi cu obligaţia aducerii la starea iniţială a investiţiilor executate de terţi în baza unor protocoale/contracte de colaborare.

"La articolul 11 alineatul (1), după litera ş) se introduce o nouă literă, litera t), cu următorul cuprins: t) lucrările de întreţinere periodică şi reparaţiile curente la infrastructura sistemului naţional de gospodărire a apelor cu rol de apărare împotriva inundaţiilor, precum şi la instalaţiile aferente, inclusiv malurile şi talvegul albiilor minore, cu notificarea prealabilă a unităţilor administrativ-teritoriale", conform actului normativ promulgat de către şeful statului.

Klaus Iohannis a semnat şi decretul de promulgare a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 121/2021 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

Actul normativ ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 121/2021, precum şi modificarea art. 22 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019. Proiectul preconizează, printre altele ca Autoritatea pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţiei şi Autoritatea pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi să îşi schimbe denumirea în Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, respectiv în Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, întrucât din denumirea noilor instituţii nu reiese scopul acestora - de a satisface interesul naţional şi de protecţie a copiilor sau a persoanelor cu dizabilităţi.

Totodată, este stabilită modalitatea de asigurare a cheltuielilor necesare desfăşurării activităţii aparatului propriu de lucru al viceprim-ministrului cu portofoliu şi este stabilit atributul Cancelariei Prim-Ministrului de a iniţia proiecte de acte normative pe domeniile aflate sub incidenţa atribuţiilor sale.

Şeful statului a mai semnat decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2021 privind modificarea şi completarea art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Presedintele iar lucreaza,

    suntem impresionati 

    Foarte bine!

    Am si spus intr-un coment: Trebuie acordat mare atentie la ciclurile lungi de precipitatii si de temperaturi!!! 

    La temperaturi avem o problema serioasa caci s-a desprins de ciclitatea istorica. 

    S c cret 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb