Klaus Iohannis a promulgat legea împotriva violenţei domestice

J.P.
Anticorupţie / 19 august 2020

Klaus Iohannis a promulgat legea împotriva violenţei domestice

Legea care prevede că încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie este pedepsită cu închisoare de la şase luni la 5 ani a fost promulgată miercuri de preşedintele Klaus Iohannis. Până acum, o astfel de infracţiune era pedepsită cu închisoare de la o lună la un an, însă împăcarea părţilor înlătura răspunderea penală, conform Hotnews.

Conform Administraţiei Prezidenţiale, Iohannis a semnat miercuri decretul de promulgare a actului normativ pentru modificarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice.

Proiectul de lege a fost adoptat de deputaţi în 28 iulie.

Ce prevede actul normativ:

Art.32. (1) Încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art.23 alin.(1), (3) şi (4) lit.a) şi b) şi dispuse prin ordinul de protecţie constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

(2) Încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie provizoriu a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art.224 alin.(l) şi dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

În forma în vigoare a legii, articolul 32 prevede:

Încălcarea oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 23 alin. (1) şi dispuse prin ordinul de protecţie constituie infracţiunea de nerespectare a hotărârii judecătoreşti şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an.

Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

În caz de condamnare, nu se poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Legea modifică şi prevederile referitoare la asistenţa juridică pentru persoanele care solicită un ordin de protecţie:

Asistarea sau, după caz, găzduirea victimelor, respectiv asistarea agresorilor în unităţile prevăzute la art. 15 alin. (2) şi (3) se face în baza încheierii unui contract de acordare a serviciilor sociale. Pentru minori contractul de acordare a serviciilor sociale este semnat de părintele însoţitor sau, după caz, de reprezentantul legal. Asistenţa juridică a persoanei care solicită ordinul de protecţie este obligatorie.

Dacă victima nu are avocat, i se va acorda asistenţă juridică din oficiu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9763
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5085
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2942
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9133
Gram de aur (XAU)Gram de aur383.6722

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb