Preşedintele rus, Vladimir Putin va pronunţa astăzi un discurs important şi substanţial, în cursul întâlnirii cu responsabilii din domeniul apărării pentru a face un bilanţ al campaniei militare din Ucraina, a anunţat Kremlinul, potrivit Agerpres.
Preşedinţia rusă a declarat că nu vede nicio şansă pentru convorbiri de pace cu Kievul în contextul în care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski efectuează astăzi o vizită la Washington.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că livrările de arme occidentale către Ucraina vor conduce la o ''adâncire'' a conflictului.
Pe de altă parte, preşedinţia rusă a anunţat că în acest an Vladimir Putin nu va susţine discursul tradiţional în faţa parlamentului Federaţiei Ruse. Săptămâna trecută, Kremlinul a anunţat că Putin nu va organiza nici conferinţa de presă prevăzută de obicei pentru finalul anului.
Tot astăzi, Kremlinul a precizat că preşedintele Vladimir Putin nu are intenţia de a purta discuţii cu directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, în timpul vizitei acestuia în Rusia ce va avea loc mâine.
Grossi se va deplasa în Rusia pentru a discuta despre crearea unei zone de securitate în jurul centralei nucleare Zaporojie, din sudul Ucrainei.
Centrala Zaporojie, aflată în teritoriul ocupat de forţele ruse, a fost ţinta atacurilor repetate de care părţile beligerante se acuză reciproc, sporind temerile privind un dezastru nuclear.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.12.2022, 14:07)
Da da-tii niste ceai de acela specialitatea casei ca viata ar fi mai buna fara acest terorist, si la noi si in Rusia.