Lansarea "Raportului Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) privind piaţa de capital din România: pregătirea unei strategii naţionale" a avut loc astăzi, în cadrul unui eveniment la care au participat oficiali ai Autorităţii de Supraveghere Financiară, ai Ministerului de Finanţe şi ai OECD, conform unui comunicat remis redacţiei.
Potrivit sursei citate, acest raport propune, în urma unei analize aprofundate a pieţei de capital din România, un set de recomandări care privesc cu precădere îmbunătăţirea cadrului instituţional, juridic şi de reglementare, în vederea valorificării oportunităţilor de dezvoltare a pieţei autohtone.
Autoritatea de Supraveghere Financiară derulează, în colaborare cu Ministerul Finanţelor, proiectul privind "Strategia naţională pentru piaţa de capital", finanţat din fonduri europene, având drept consultant Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, se mai arată în comunicat.