Lansarea unor noi produse creşte vânzările Ciel România la 1,5 milioane de euro, în 2007

N.I.
Ziarul BURSA #Companii #IT / 22 mai 2007

Producătorul de software de contabilitate Ciel România estimează vânzări de 1,5 milioane de euro până la sfârşitul anului, compania având programată lansarea unor noi produse în iunie şi septembrie, a declarat, ieri, directorul general, Dan Damian, citat de NewsIn.

Ciel România a înregistrat o creştere a veniturilor cu 59% în primele patru luni ale anului, faţă de perioada similară din 2006, a declarat Damian cu ocazia lansării ediţiei Ciel Professional destinate companiilor mijlocii.

"Produsele Ciel se adresează firmelor mici şi mijlocii, iar acum ne concentrăm asupra pieţei reprezentate de firmele mijlocii", a declarat pentru NewsIn directorul Ciel. În primele patru luni ale anului, Ciel a avut vânzări de aproximativ 600.000 de euro.

Ciel a lansat luni ediţia Professional, care se adresează firmelor mijlocii. Aplicaţiile Ciel Conta Professional şi Ciel Salarii Professional sunt realizate pe baza produselor din ediţia Standard, la care au fost adăugate caracteristici suplimentare. "Noua gamă Professional aduce funcţii care se adresează managementului din companii. Administratorii vor putea urmări mai uşor evoluţia indicatorilor financiari ai firmei şi vor putea lua decizii mai informate", a spus Damian.

Ediţia Professional a aplicaţiei de contabilitate beneficiază de un modul complex de analiză şi raportare. Ediţia Professional a aplicaţiei pentru salarii conţine un modul de administrare a resurselor umane care permite, printre altele, crearea mai rapidă a formularelor de adeverinţă. Spre exemplu, angajaţii care vor să ia un credit de la bancă îşi pot primi mai rapid adeverinţele de salariu.

Ciel a mai anunţat luni că preţurile aplicaţiilor din ediţia Standard vor scădea cu 30%, până la 44% pentru versiunile în reţea (care permit utilizarea pe un număr nelimitat de staţii de lucru). Preţurile pentru versiunile monopost ale aplicaţiilor din ediţia Standard vor scădea cu 10%-20%.

Ciel România dezvoltă aplicaţii software de contabilitate, gestiune comercială, salarii şi administrare a mijloacelor fixe. Pe plan naţional, compania are peste 20.000 de clienţi şi este reprezentată printr-o reţea de circa 100 de distribuitori. Compania are 58 de angajaţi, dintre care 20 lucrează în departamentul de relaţii cu clienţii.

Compania Ciel are origini comune cu firma omonimă din Franţa. În anul 2000, ramura din România a fost vândută unui fond de investiţii din Luxemburg.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb