Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, astăzi, legea pentru completarea art. 30 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, transmite Administraţia Prezidenţială, potrivit News.ro.
Actul normativ promulgat astăzi de către şeful statului are ca obiect de reglementare recunoaşterea perioadelor anterioare datei de 1 aprilie 2001 ca locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă pentru activităţile de producţie, mentenanţă şi asimilate din unităţile de producţie a energiei electrice şi extracţiei cărbunelui, astfel încât persoanele angajate la aceste locuri de muncă să poată beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare.
"Este asimilată stagiului de cotizare în condiţii speciale de muncă perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariaţii au desfăşurat activităţi dintre cele prevăzute la alin.(1) lit.i), în locurile de muncă încadrate conform legislaţiei anterioare în grupa I şi/sau grupa a II-a de muncă", arată legea promugată.
"De prevederile art.30 alin. (4) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, beneficiază, la cerere, şi persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada anterioară datei intrării în vigoare a prezentei legi. (2) Drepturile de pensie recalculate conform alin. (1) se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost depusă solicitarea. (3) În situaţia în care, după aplicarea prevederilor alin. (1) şi (2), rezultă un cuantum al pensiei mai mic decât cel cuvenit anterior intrării în vigoare a prezentei legi sau aflat în plată, se păstrează cuantumul mai avantajos", mai indică sursa citată.