Lemon Office Design, divizia de interior design pentru spaţii de birouri a companiei Lemon Interior Design, anunţă finalizarea cu succes a proiectului de amenajare pentru BAT Digital Business Solutions. Acest spaţiu de lucru amenajat într-un stil dinamic şi inspiraţional este localizat în cadrul One Cotroceni Park, conform unui comunicat de presă al companiei.
BAT DBS, cel mai mare centru de shared services al grupului BAT, care furnizează servicii financiare, de resurse umane, IT şi nu numai, îşi reafirmă, prin această mutare, angajamentul pentru stimularea inovaţiei, colaborării şi a stării de bine a angajaţilor.
Cu o suprafaţă de aproximativ 11.200 de metri pătraţi care găzduieşte peste 1.200 de angajaţi ai BAT DBS, acest spaţiu inovator îmbină armonios materialele naturale cu estetica modernă, exprimând valorile şi ADN-ul companiei. Abordarea Lemon Office Design în cadrul proiectului a fost axată pe crearea unui mediu care nu doar reflectă viziunea BAT, ci şi promovează evoluţia continuă.
"În colaborarea cu BAT DBS ne-am propus să trecem dincolo de conceptul tradiţional de birouri, prin realizarea unui spaţiu în care ideile prosperă organic şi unde fiecare se simte cu adevărat inspirat. Acest proiect a demonstrat cu succes că un design atent realizat poate optimiza conexiunea dintre angajaţi. Suntem extrem de recunoscători echipei BAT pentru încrederea şi deschiderea faţă de fiecare inovaţie propusă. Împreună am construit mai mult decât un loc unde oamenii vin să lucreze; am creat un mediu în care colaborarea şi inspiraţia se intersectează în fiecare zi", a declarat Elena Oancea, cofondator al Lemon Interior Design.
Zona de recepţie şi spaţiile de lucru sunt concepute pentru a stimula interacţiunea şi creativitatea, îmbinând culorile vibrante cu elementele biofilice. Spaţiul de lounge şi aranjamentul modular al scaunelor subliniază flexibilitatea şi confortul, accentuând preocuparea companiei pentru starea de bine a angajaţilor şi încurajând interacţiunea dintre ei. Această abordare nu doar îmbunătăţeşte confortul angajaţilor, ci subliniază şi angajamentul BAT faţă de sustenabilitate, servind ca un omagiu adus sinergiei dintre oameni şi viziunea comună.
"Schimbarea biroului a apărut ca urmare a angajamentului nostru de construire a unui viitor mai bun (A Better Tomorrow), atât pentru angajaţi, cât şi pentru societate. Câţiva factori au fost luaţi în considerare, cu prioritate respectarea principiilor ESG (environmental, social, governance), precum şi crearea unui mediu motivant şi performant. Bunăstarea angajaţilor stă la baza a tot ceea ce facem, astfel că designul biroului s-a concentrat pe crearea unor spaţii de colaborare, care să susţină o stare de bine, de învăţare şi dezvoltare, toate menite să faciliteze conexiuni şi să creeze momente memorabile", a spus Mario Calero Leyva , General Manager, BAT DBS Romania.
Amenajarea birourilor BAT din cadrul One Cotroceni Park se remarcă şi prin faptul că echipa de arhitecţi şi designeri a Lemon Office Design a ales să integreze elemente naturale, cu ajutorul cărora spaţiul tradiţional de lucru este transformat într-un mediu organic şi vibrant. Prin utilizarea luminii naturale, a plantelor şi a materialelor sustenabile, natura este adusă în interior, fiind o dovadă a misiunii companiei faţă de promovarea sustenabilităţii, dar şi o modalitate eficientă de a stimula confortul şi productivitatea angajaţilor.