LIFE STYLE Exerciţiile fizice, salvatoare pentru sănătate în timpul izolării

OCTAVIAN DAN
Ziarul BURSA #Sport / 31 martie 2020

Exerciţiile fizice, salvatoare pentru sănătate în timpul izolării

Izolarea la domiciliu nu trebuie să se transforme într-o leneveală care să afecteze sănătatea pe termen lung. Chiar dacă opţiunile sunt limitate, este absolut necesar să facem zilnic mişcare.

Exerciţiile fizice regulate practicate în timpul izolării ajută la menţinerea sistemului imunitar sănătos, conform unei analize realizate de un grup de cercetători britanici. O echipă de specialişti de la Universitatea din Bath a concluzionat că practicarea exerciţiilor fizice în perioada în care se urmează îndrumările privind distanţarea socială are un "efect extrem de pozitiv" asupra sănătăţii şi stării de bine. Analiza cercetătorilor a relevat că exerciţiile fizice pot ajuta sistemul imunitar sa facă faţă agenţilor patogeni, precum şi la încetinirea modificărilor care apar odată cu înaintarea în vârstă. Echipa recomandă 150 de minute de exerciţii aerobice de intensitate moderată - precum mersul pe jos, alergarea sau mersul pe bicicletă - pe săptămână. Persoanele a căror capacitate de efectuare a exerciţiilor fizice este limitată din cauza stării de sănătate sau a unui handicap ar trebui să se mişte mai mult şi să nu uite că "orice este mai bun decât nimic", au subliniat cercetătorii. Ei au adăugat, de asemenea, că exerciţiile de rezistenţă au beneficii clare pentru menţinerea muşchilor, ceea ce ajută, totodată, la mişcare. Doctorul James Turner de la Departamentul pentru Sănătate al Universităţii din Bath subliniază: "Cercetările noastre au ajuns la concluzia că există dovezi foarte limitate conform cărora exerciţiile fizice ar creşte în mod direct riscul de infectare cu virusuri. În contextul coronavirusului şi al stărilor în care ne regăsim astăzi, cea mai importantă consideraţie este reducerea expunerii la alte persoane care ar putea fi purtătoare ale virusurilor. Însă, oamenii nu ar trebui să treacă cu vederea importanţa de a rămâne în formă, activi şi sănătoşi în această perioadă. În condiţiile în care sunt efectuate în izolare - departe de ceilalţi - exerciţiile fizice zilnice vor ajuta la o mai bună menţinere a modului în care funcţionează sistemul imunitar". Conform Agerpres, analiza a fost publicată în jurnalul internaţional Exercise Immunology Review. Oamenii de ştiinţă au dorit să afle dacă sistemul imunitar se schimbă în mod negativ sau pozitiv după exerciţiile fizice şi dacă sportivii prezintă un risc mai mare de infecţii în comparaţie cu restul populaţiei. Cercetătorii au ajuns la concluzia că infecţiile sunt mai probabil asociate cu factori precum dieta, stresul, somnul, deplasările şi expunerea la agenţi patogeni în timpul adunărilor de grup.

"Oamenii nu trebuie sa se teamă că sistemul lor imunitar va fi suprimat prin exerciţii fizice şi că, astfel, creşte riscul de infectare cu coronavirus, dacă se desfăşoară conform celor mai recente îndrumări guvernamentale privind distanţarea socială, exerciţiile fizice regulate vor avea un efect extrem de pozitiv asupra sănătăţii şi stării noastre de bine, atât în prezent, cât şi în viitor", a declarat doctor John Campbell din cadrul aceluiaşi departament al Universităţii din Bath. Cercetătorii au subliniat importanţa menţinerii igienei personale în timpul desfăşurării exerciţiilor fizice, inclusiv spălarea ulterioară a mâinilor. Ei au sugerat, totodată, ca oamenii să acorde atenţie somnului suficient şi alimentaţiei sănătoase.

Spor la exerciţii, timp este destul!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb