Liru, liru şi deliru

Lăsaţi dumneavoastră partea cu liru-liru că acolo se pricepe fitecine şi oricine. E gargara de doi bani, bună de dus cu preşul pe ăi slabi de înger, pe creduli, naivi şi îmbrobodiţi, pe cei care vor cu tot dinadinsul să creadă ceea ce li se spune, pentru că le place şi le convine ceea ce aud, pentru că îi aşează fix în punctul zero al zonei lor de confort. Chestia cu deliru e mai gravă şi ceva mai complicată.

Dacă, pînă la un punct, poţi înţelege de ce cei ce solicită voturile cetăţenilor, pentru a se bucura mai apoi de privilegiile puterii, umblă cu liru-liru de colo-colo, să umbli cu deliru ca "strategie" de adunat voturi pare mai degrabă o prostie, decît o abordare care ar putea duce pe cineva la succes. Cu toate acestea, delirul a devenit o componentă curentă, o formă larg utilizată de a face politică, nu doar în lumea regimurilor autoritar-dictatoriale, ci şi în cea a democraţiilor "celor mai avansate". Ca să nu pierdem vremea cu definiţiile, să acceptăm împreună, prin delir înţelegem un tip de comportament/discurs care poate avea grade diferite de coerenţă internă, dar care, independent de coerenţa sa, este mult, eventual cu totul, alături cu realitatea. Pentru a deosebi delirul de formele creative de discurs controlat fără aderenţă la realitate, trebuie să spunem că delirul este produs de o condiţie medicală, patologică, care poate merge de la intoxicarea temporară cu diferite substanţe, pînă la disfuncţii majore, nereversibile, ale sistemelor de reprezentare şi interpretare a datelor realităţii, la nivelul sistemului nervos periferic şi central. Realitatea, la zi.

Putin delirează, nu de ieri de azi şi nici numai de la declanşarea "operaţiunii speciale" din Ucraina, ci mai de multişor vreme, de cînd s-a îmbătat cu nectarul delirului "teoretico-geo-strategic" al unora ca Alexander Dughin şi mai ales de cînd, în visele proprii de mărire, s-a pus definitiv pe acelaşi piedestal cu reperul său politic absolut, Stalin. Delirul lui Putin este consistent şi formează un discurs suficient de articulat încît să poată fi "vîndut" atît ca politică internă, cît şi externă. Mă rog, cui vrea şi mai ales cu are interes să îl "cumpere". Absolut uluitor este doar faptul că atîţia lideri şi oameni politici din lume, indiferent de ceea ce cred despre delirul lui Putin, îl tratează pe pacientul neinternat de la Kremlin, de două decenii şi mai bine, ca pe un partener/adversar politic "normal". Ca şi cînd delirul lui ar fi un tip cvasi-normal, în orice caz acceptabil, de discurs şi de excurs politic.

Kim Jong Un, într-un regim de dictatură şi represiune totală, perpetuează şi dezvoltă delirul politic început de bunicul şi continuat de tatăl său. Un delir care distruge sistematic, metodic şi zi de zi, milioane de vieţi omeneşti, şi se pregăteşte intens să le sacrifice pe altarul "marelui război" la care visează delirant, fără întrerupere. Un vis despre care Putin i-a spus pe şleau că poate deveni realitate, foarte uşor. Tot ceea ce trebuie să facă este să calce apăsat pe urmele Kremlinului şi să declanşeze o "operaţiune specială" în Coreea de Sud şi... la nevoie, chiar mai departe.

Şi Xi Jinping visează, delirant, mai voalat, mai pe faţă, o "operaţiune specială" în Taiwan, care să împlinească "măreaţa, istorica, reunificare". Unii zic că a şi planificat-o, în detaliu, iar tot ceea ce mai lipseşte este doar "momentul potrivit" pentru a transforma tot delirul în realitate. Consecinţele? Păi, cui îi pasă de consecinţe, atîta vreme cît alţii le vor suporta?!! O să moară un milion, două, zece de chinezi, taiwanezi, americani... Cui ce-i pasă, mai rămîn alte 990 de milioane!

Victor Orban delirează sistematic atît pe "cîmpiile" europene, cît şi prin marile săli de adunare ale Uniunii Europene şi ale NATO de mai bine de un deceniu. Accentele putiniste ale delirului său nu au scăpat nimănui. Cu toate acestea, nimeni dintre marii lideri politici ai Europei nu pare din cale afară de afectat şi, mai ales, nimeni nu îl tratează pe Orban aşa cum s-ar cădea, ca pe un vîndut, un trădător şi stricător de legi sau ca pe un bolnav ce trebuie internat, iar nu ca pe un şef de stat demn de onorurile funcţiei.

În Italia, reînviatul delir fascist este salutat şi susţinut chiar de la ferestrele cabinetului Primului Ministru! Toată lumea tratează subiectul ca şi cînd totul s-ar întîmpla în altă galaxie, nu în inima Europei şi în cadrul instituţional al Uniunii democraţiilor Europene! Accente mai apăsate sau mai slabe ale delirului politic se regăsesc, astăzi, nu doar în Italia, ci în aproape toate ţările Europei şi, desigur, în Statele Unite.

Delirul lui Trump, de la accentele politice, la cele juridice, este exhibat zilnic, în adunări publice dintre cele mai diverse, în apariţii mediatice, în sălile de judecată, oriunde omul prinde în faţă un microfon şi o cameră de luat vederi. Un delir care include credinţa că Preşedintele în funcţie al Statelor Unite are puterea "divină" absolută şi neîngrădită, de a ordona orice, inclusiv omorîrea adversarilor săi politici şi scapă, apoi, fără nici o urmare juridică, chiar şi după ce a părăsit postul de la Casa Albă. Odată ajuns Preşedinte, delirează Trump, Preşedintele a fost uns cu mirul unui soi de "imunitate absolută şi impenetrabilă". Trump delirează la fel de voios şi de public şi despre prima zi de dictatură din istoria Americii, cea pe care el, Preşedintele reales, o va inaugura cu mare plăcere şi satisfacţie, după cum delirează şi despre uciderea înalţilor ofiţeri ai armatei americane care nu i s-au închinat şi au îndrăznit să spună public că ei au depus jurămîntul de a apăra America, nu pe Trump, atunci cînd ipochimenul a vrut să producă un măcel asupra populaţiei civile care asalta Capitoliul, menit să producă scînteia unui fals război civil şi astfel să îl eternizeze pe Trump în postura de Preşedinte, în ciuda faptului că pierduse alegerile. Întreaga scenă politică şi mediatică a Statelor Unite este inundată de delirul lui Trump care ţine loc de orice: de competiţie electorală, de ideologie, de politică internă, de politică externă etc.

Ei, nu, lăsaţi...nici ai noştri nu-s mai breji! Doar că aberaţiile lor au bătaie doar aici, la noi în bătătură. Delirul creşterilor din nimic a veniturilor salariale, delirul pomenilor electorale, delirul dictaturii pseudo-medicale, delirul poverilor impozitare, delirul furturilor sistematice şi al risipei fără de margini a resurselor bugetare şi mai larg a tuturor tipurilor şi formelor de resurse sociale, delirul învăţămîntului performant, fără profesori calificaţi, fără elevi interesaţi şi motivaţi, fără metode şi infrastructură moderne, delirul generat de lumea drogurilor care a cucerit o parte deloc redusă din populaţia României, de la cea şcolară şi tînără la cea matură şi peste, delirul... Mai nou, ai zice de rîsul curcilor, dacă n-ar fi atît de trist, s-a declanşat delirul de mărire care îl vede pe Iohanis "Preşedintele Consiliului Uniunii Europene"! Hai, că n-avem limite, cînd vine vorba de delir! Nici noi, da' nici alţii!!!