Locuinţe noi pentru doua familii afectate de inundaţii

F.A.
Companii #Imobiliare / 3 noiembrie 2010

Două familii ale căror locuinţe au fost distruse de inundaţiile din această vară au primit, astăzi, cheile unor locuinţe noi. În satul Rotunda, comuna Doljeşti, din judeţul Neamţ, din banii donaţi de angajaţii companiei Hidroelectrica, au fost ridicate două case noi, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Fondul de solidaritate al Hidroelectrica pentru sinistraţi este constituit exclusiv din donaţii ale salariaţilor companiei şi se ridică la valoarea de 800 000 lei.

Pe lângă cele două lucrări finalizate, alte două proiecte realizate din donaţii sunt în curs de desfăşurare, şi anume construirea unei a treia locuinţe în comuna Hănţeşti, judeţul Suceava şi repararea şi modernizarea şcolii generale din Dorohoi, judeţul Botoşani.

Dincolo de solidaritatea cu cei învinşi de ape, hidroenergeticienii continuă amenajările hidrotehnice de pe Siret. Hidrocentrala de la Movileni a făcut ca în zone unde au fost inundaţii mari în trecut, cum e Vadu-Roşca, apele să poată fi stăpânite.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9728
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4760
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3165
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8944
Gram de aur (XAU)Gram de aur362.6244

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb