LUDOVIC ORBAN: ''Există riscuri cu privire la desemnarea lui Dan Vîlceanu pentru funcţia de ministru al Finanţelor''

G.U.
Politică / 18 august 2021

''Există riscuri cu privire la desemnarea lui Dan Vîlceanu pentru funcţia de ministru al Finanţelor''

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, consideră că răspunderea integrală pentru propunerea lui Dan Vîlceanu pentru funcţia de ministru al Finanţelor îi aparţine premierului Florin Cîţu şi susţinătorilor lui, informează Agerpres.

Orban şi-a justificat votul împotriva desemnării lui Dan Vîlceanu, în şedinţa Biroului Politic Naţional (BPN) al PNL, prin faptul că nu a putut să parcurgă toată procedura de analiză şi verificare.

"Prin votul dat ca preşedinte al PNL mi-am exprimat rezerve extrem de serioase faţă de această candidatură. Domnul prim-ministru Florin Cîţu în toate apariţiile publice a spus că susţine competenţa, integritatea. Din punctul meu de vedere, există riscuri cu privire la această desemnare, din cauza asta mi-am exprimat votul împotrivă. De asemenea, am votat împotrivă pentru ca opinia publică să ştie foarte clar că răspunderea integrală pentru această desemnare îi aparţine premierului Cîţu şi celor care au convocat BPN, care sunt susţinătorii domnului Cîţu", a afirmat Orban, miercuri, după şedinţa BPN.

Acesta a explicat că BPN pentru validarea lui Dan Vîlceanu a fost convocat de 23 de membri, fiind îndeplinită condiţia statutară ca un sfert dintre membrii să determine convocarea.

"Convocarea a fost făcută ieri prin SMS între 17.30 şi 18.30 pentru azi la 10.30. Din acest motiv, din cei 79 de membri care compun BPN au fost prezenţi doar 48 de membri. S-au înregistrat 31 de absenţi care probabil din cauza convocării foarte rapide nu au putut să participe la această şedinţă", a spus Orban.

Acesta a precizat că propunerea premierului Florin Cîţu ca Dan Vîlceanu să fie ministru al Finanţelor a întrunit 47 de voturi pentru şi un vot împotrivă, notează sursa citată.

"Votul împotrivă îmi aparţine. Modul în care s-a derulat toată procedura, faptul că nu am avut o discuţie cu Florin Cîţu pe tema propunerii făcute publice de premier, faptul că BPN a fost convocat intempestiv fără să fiu informat şi fără să existe un punct de vedere din partea mea, vreau să precizez că aş fi convocat cu siguranţă BPN pentru a valida candidatul la funcţia de ministru al Finanţelor. Afirmaţiile făcute în spaţiul public că ei au făcut această convocare intempestivă a BPN ca urmare a refuzului meu de a-l convoca sunt afirmaţii care nu au nicio legătură cu realitatea", a adăugat Orban.

Preşedintele PNL a menţionat că Dan Vîlceanu nu a solicitat nicio discuţie cu el şi nu şi-a susţinut în niciun fel candidatura în faţa sa.

"Nu am putut să am o discuţie mai profundă de evaluare împreună cu premierul Cîţu. Ca atare, pentru că nu am putut să parcurg toată procedura de analiză serioasă şi de verificare în amănunt am spus că există posibile riscuri legate de această candidatură", a mai spus Orban.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb