Guvernul nu are obligaţia de a prezenta Legea bugetului de stat şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat în faţa Parlamentului spre dezbatere, întrucât este un an electoral, dar "suntem în procedurile legale de întocmire a bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor de stat", a declarat, astăzi, în Parlament, prim-ministrul Ludovic Orban, conform Agerpres.
Orban este prezent la dezbaterea "Ora prim-ministrului" din Parlament pe tema proiectului de buget, solicitarea fiind făcută de grupul PSD.
"În ceea ce priveşte reglementările legale, aici lucrurile sunt clare: an electoral, cum este anul 2020 - sigur că unii dintre dumneavoastră nu vor ca alegerile să se organizeze în data de 6 decembrie, cu toate astea, alegerile parlamentare sunt programate să se desfăşoare în data de 6 decembrie - deci, sunt în an electoral, iar obligaţia de depunere a Legii bugetului de stat este aceea ca Guvernul să depună proiectul de lege al bugetului de stat în termen de 15 zile de la învestirea noului Guvern. Ca atare, sincer, sunt un pic nedumerit privitor la această chemare în faţa Camerei Deputaţilor. Cu toate astea, respect instituţia Parlamentului, m-am prezentat şi vă spun că, chiar dacă actualul guvern nu are obligaţia de a prezenta Legea bugetului de stat şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat în faţa Parlamentului spre dezbatere, întrucât suntem într-un an electoral, noi suntem în procedurile legale de întocmire a bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor de stat", a afirmat Orban în plenul Camerei Deputaţilor.
El a adăugat că fiecare ordonator principal de credit a transmis propunerile de buget Ministerului Finanţelor şi desfăşoară activitatea de pregătire a Legii bugetului de stat şi a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat, notează sursa citată.
"Ne pregătim cu toate actele normative care sunt necesare pentru adoptarea Legii bugetului de stat şi a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat, Legii plafoanelor şi celelalte legi", a mai declarat Orban.
Şeful Executivului a subliniat că în construcţia bugetară pe care o pregăteşte Guvernul pentru anul viitor nu vor fi crescute taxele şi impozitele.
"Munca noastră este îngreunată de faptul că, din păcate, foarte multe legi adoptate de Parlament au generat cheltuieli suplimentare fără să fie asigurate resursele financiare pentru a putea susţine aceste cheltuieli. Este extrem de greu, mai ales într-un an de criză economică provocată de pandemia de coronavirus să se adopte noi şi noi acte normative care să genereze creşteri de cheltuieli fără să existe niciun fel de bază în veniturile bugetului. Ce pot să vă spun că este că în construcţia bugetară pe care o pregătim nu vom creşte taxele şi impozitele. Orice creştere de venituri pe care o vom include în construcţia bugetară va avea la bază creşterea economică, o mai bună colectare a taxelor şi impozitelor pe baza unei eficientizări a activităţii ANAF, Ministerului Finanţelor, pe baza digitalizării activităţii de colectare a taxelor şi impozitelor, pe baza lovirii evaziunii fiscale acolo unde ea există", a spus Orban.
El a arătat că în viitorul buget vor fi asiguraţi banii necesari pentru "a susţine creşterea pensiilor", în baza ordonanţei de urgenţă adoptată de Guvern în acest sens.
"Vom asigura resursele financiare necesare pentru a face faţă cheltuielilor de personal şi cheltuielilor sociale", a mai spus Orban, dar şi pe cele pentru a menţine trendul de creştere a investiţiilor publice.
"Trebuie să ţineţi cont că va trebui să introducem în Legea bugetului de stat sumele necesare pentru cofinanţarea proiectelor care beneficiază de fonduri europene, care vor creşte şi în 2021, şi în 2022, şi în 2023, pentru că noi am crescut absorbţia fondurilor europene şi, odată ce noi şi noi proiecte cu finanţare europeană intră în execuţie, va trebui să asigurăm resursele financiare pentru a putea cofinanţa aceste proiecte care sunt finanţate din fonduri europene. Pe lângă regula 'n+3' în care se vor derula proiectele care au fost începute în exerciţiu 2014-2020, va trebui să asigurăm cofinanţare pentru toate proiectele de investiţii pe care le vom realiza din Planul Naţional de Rezilienţă şi Recuperare, de asemenea, pentru toate proiectele de investiţii care vor începe, având la bază finanţarea din bugetul UE 2021-2027 ", a spus Orban.
Premierul a subliniat că dezvoltarea României trebuie să aibă la bază alte politici economice decât politicile care au fost folosite până la instalarea guvernului pe care îl conduce.
"Creşterea artificială a unor categorii de venituri fără niciun fel de suport în realitate, creşterea cheltuielilor publice fără a asigura veniturile necesare, accentuarea dezechilibrelor macroeconomice, care au caracterizat politicile economice ale guvernării PSD, au afectat extrem de grav economia românească. Toată construcţia dezvoltării economice trebuie să aibă la bază resursele de care dispunem, resursele pe care le putem atrage şi, mai ales, câteva principii extrem de importante, cum ar fi principiul echilibrului cheltuielilor publice, principiul echilibrului între tipurile de cheltuieli publice, în care va trebui pus un accent şi mai mare în continuare pe investiţiile publice, care sunt cele care pot să asigure motorul de dezvoltare economică alături de investiţiile private", a afirmat Orban.
Premierul a transmis majorităţii PSD din Cameră să nu aibă nicio emoţie, întrucât Guvernul are capacitatea de a pune pe masa Parlamentului "un buget realist, un buget care să aibă la bază fundamente economice reale, care să se bazeze pe indicatori economici reali" şi care "să aibă capacitatea să genereze ceea ce îşi doreşte fiecare român: creştere economică, dezvoltare, creşterea veniturilor pentru fiecare cetăţean".
1. Sica si ai lui, hotii neamului!
(mesaj trimis de vlad tepes în data de 09.11.2020, 21:01)
Stai sa ne-ntelegem, bai Sica: voi, in primul rand nu aveti un Buget, iar celui caruia ii spuneti impropriu, Buget, nu este altceva decat o Gaura Neagra in Finantele tarii, pe care Potaia vostra, ce da din coada si raspunde la numele de Cîțu, incearca, fara nici o sansa, sa o peticeasca prin imprumuturile galactice contractate de el!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.11.2020, 05:48)
Limbajul de lichea de Dambovita - restul gunoi vanturat la plesneala
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de vlad tepes în data de 10.11.2020, 13:14)
Te-ai uitat cumva in oglinda?
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.11.2020, 04:07)
bai fratioare inteleg ca nu va lasati pana nu ingropati de tot tara
sunteti constanti in INCOPETENTA SI HABARNISM
din pacate va luati dupa "persoajul mioritizat" din Cotroceni si duceti tara de rapa cu o "binecuvantare" externa!
ar trebui sa va fie RUSINE
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.11.2020, 05:50)
INCOMPETENTA , prosovane
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.11.2020, 16:03)
Pentru analfabetul de la 2.1..."prostovane" :-)