Ludovic Orban, noul preşedinte al PNL

Andrei Stan
Politică / 17 iunie 2017

Congresul PNL (Sursa foto: Facebook/ Raluca Turcan)

Congresul PNL (Sursa foto: Facebook/ Raluca Turcan)

Actualizare 19:10 Ludovic Orban: "Obiectivul meu fundamental e câştigarea alegerilor parlamentare"

Noul preşedinte al PNL, Ludovic Orban, a declarat că obiectivul său principal în fruntea partidului este câştigarea alegerilor parlamentare din 2020 şi aducerea PNL la guvernare.

De asemenea, Orban a spus că, sub mandatul său, PNL va fi un partid liberal conservator, garant al îndeplinirii tuturor angajamentelor României faţă de partenerii externi, noul preşedinte liberal reafirmându-şi şi sprijinul faţă de Klaus Iohannis, pe care îl va susţine pentru obţinerea unui nou mandat de şef al statului în 2019.

Proaspătul preşedintele al PNL a declarat, citat de News.ro: "PNL va fi începând de azi un partener loial, corect, transparent pentru preşedintele Klaus Iohannis şi pentru punerea în practică a tuturor obligaţiilor pe care ni le-am asumat împreună în momentul în care am câştigat alegerile din 2014. Mă voi bate cu toată forţa mea, cu toată energia mea pentru a reuşi în 2019 să câştigăm alegerile prezidenţiale, să obţinem un nou mandat pentru Klaus Iohannis, iar după această victorie să reuşim să câştigăm alegerile locale şi, nu în ultimul rând, obiectivul meu fundamental este câştigarea alegerilor parlamentare să avem o guvernare care să arate cu adevărat ce trebuie să facă liberalii pentru această ţară".

El a mai afirmat: "PNL sub conducerea mea va fi un partid de dreapta, liberal conservator, membru al dreptei europene şi se va bate cu toate forţele pentru a implementa politici de dreapta în România, pentru a asigura dezvoltarea, creşterea economică. PNL va fi un garant al îndeplinirii tuturor angajamentelor pe care le are România faţă de partenerii noştri, parteneriatul strategic cu SUA, poziţia de membru al NATO şi calitatea de membru al UE. Rămânem şi vom fi cel mai puternic susţinător al acestor angajamente şi vom rămâne un stâlp şi o oază de stabilitate în această zonă frământată a Europei".

Nu în ultimul rând, Ludovic Orban le-a mulţumit liberalilor pentru alegerea în funcţia de preşedinte al partidului. La finalul congresului PNL, Orban a mai declarat: "Dragi prieteni liberali, vă mulţumesc pentru încrederea acordată, este o încredere care mă onorează şi mă obligă. De astăzi, pentru mine, viaţa este mult mai grea, mai dificilă, port pe umeri o răspundere uriaşă, de a transforma PNL în forţa politică de care are nevoie România. Victoria de azi nu este victoria mea, este victoria PNL şi conţine germenii viitoarei victorii a PNL pentru România".

-----------

Actualizare 18:13

Ludovic Orban a fost ales astăzi preşedinte al PNL în cadrul Congresului organizat la Romexpo, cu o majoritate covârşitoare în faţa lui Cristian Buşoi.

Ludovic Orban a întrunit 3.518 voturi, iar contracandidatul său, Cristian Buşoi, 952 de voturi, a anunţat preşedintele Comisiei de numărare, Mircea Toader.

Potrivit lui Toader, au fost exprimate 4.491 de voturi pentru moţiunile celor doi candidaţi, treizecişipatru dintre ele fiind declarate nule.

Mircea Toader a mai anunţat că Daniel Buda a fost ales preşedinte al Comisiei de Arbitraj, iar Mihai Barbu - preşedinte al Comisiei Naţionale de Revizie şi Cenzori.

-----------

Actualizare 16:45

Ludovic Orban este noul preşedinte al PNL, el câştigând alegerile din partid în faţa lui Cristian Buşoi, au declarat surse liberale pentru News.ro, rezultatul votului nefiind încă anunţat în congres.

Conform surselor citate, Ludovic Orban a fost ales cu o diferenţă semnificativă de voturi faţă de contracandidatul său.

Astfel, Orban a câştigat cu peste 3.300 de voturi, Buşoi obţinând sub 900, au precizat sursele.

-----------

Actualizare 15:48 Votul pentru alegerea preşedintelui PNL s-a încheiat

Votul liberalilor în Congres pentru funcţia de preşedinte al PNL, pentru care candidează Ludovic Orban şi Cristian Buşoi, s-a încheiat.

Urmează numărătoarea voturilor, estimată să dureze aproximativ două ore, scrie Agerpres.

De asemenea, cei peste 4.600 de delegaţi care şi-au înregistrat prezenţa au votat preşedinţii Comisiei Naţionale de Revizie şi Cenzori (CNRC) şi Comisiei de Arbitraj (CA). Pentru funcţia de preşedinte al CA au candidat Ioan Cupşa, Paul Cotta, Daniel Buda şi Andreea Rabotka, iar pentru cea de preşedinte al CNRC - Mihai Barbu şi Gabriela Horga.

-----------

Actualizare 15:44 Ludovic Orban: "Niciun blat cu PSD!"

Ludovic Orban, candidat la preşedinţia PNL, le-a transmis astăzi liberalilor că nu trebuie să existe niciun blat cu PSD.

La Congresul PNL în care este ales noul preşedinte al liberalilor, Orban a spus, citat de Agerpres: "Niciun blat cu PSD, să fie clar. Cunosc bine acest partid, ştiu foarte bine cine face blat cu PSD. Le spun de acum să înceteze orice negociere de culise, să înceteze orice joc pe sub masă, să nu mai încerce să vândă interesele PNL pentru funcţii sau pentru avantaje personale sau pentru afaceri făcute cu PSD. Cine vrea să lupte alături de noi îl aşteptăm, cine nu vrea să lupte o să rămână mai în spate".

El a spus că nicio decizie politică importantă în PNL nu mai trebuie luată în spatele uşilor închise de la centru, ci după consultarea bazei partidului. De asemenea, Orban a pledat pentru organizarea imediată de alegeri în cazul în care sunt vacantate funcţii în partid.

Liberalul a precizat: "Niciun stranier care să fie titularizat pe o funcţie pe care PNL poate să depună candidat sau să numească în locul celor merituoşi din PNL, chiar dacă l-ar chema Dacian. Există mii de Dacieni Cioloşi în PNL, care nu au avut norocul să fie sprijiniţi (...). Sunt în PNL şi au rămas alături de noi. Să dea Dumnezeu să putem să-i scoatem la suprafaţă".

El a ţinut să dea garanţii că niciun "Agamiţă Dandanache" nu fi trimis de la centru să candideze într-o filială.

"Niciun membru care îşi exprimă opinia în PNL nu va mai avea de suferit de pe urma exprimării opiniei în partid. Nu mai avem voie să tolerăm delictul de opinie în partid", a mai afirmat Orban.

Liberalul a anunţat că nu va mai fi promovat nimeni într-o funcţie publică de către conducerea partidului fără merit.

"Nicio gaşcă, nicio loterie, nicio cooperativă care să poată să-l paraziteze pe lider şi care uşor, uşor să confişte decizia în partid şi să decidă cine munceşte în partid şi cine beneficiază de pe urma muncii în PNL", a arătat Orban.

El le-a transmis liberalilor şi că politica înseamnă morală, punctând: "Trebuie să reapropiem politica de morală, trebuie să spunem adevărul, doar adevărul. Trebuie să nu-i mai minţim pe semenii noştri, trebuie să respectăm tot ce înseamnă precept moral, trebuie să ne ţinem de cuvânt, să ne respectăm şi să ne iubim aproapele. Atunci când ne angajăm să facem ceva să nu avem somn până nu ne îndeplinim obligaţiile faţă de oamenii care ne transferă încrederea prin vot. Morala este fundamentală în politică. Noi suntem PNL, nu suntem orice oaste de strânsură care s-a adunat în jurul vreunui lider carismatic, în jurul unei idei, care să pună mâna pe România. (...) Noi nu putem să facem politică precum fac oamenii politici din celelalte partide, noi avem o ştachetă la care suntem obligaţi să ne ridicăm în acţiunea noastră politică".

------------

Actualizare 15:12 A început votul pentru alegerea preşedintelui PNL

Votul pentru alegerea preşedintelui PNL, funcţie pentru care candidează Ludovic Orban şi Cristian Buşoi, a început în cadrul Congresului partidului care se desfăşoară la Romexpo.

La momentul începerii votului, şi-au înregistrat prezenţa peste 4.600 de liberali care vor opta pentru una dintre moţiunile celor doi candidaţi, potrivit Agerpres.

------------

Actualizare 15:08 Orban: "Îmi doresc ca PNL să ajungă la guvernare; dacă este să susţinem ceva, să susţinem anticipate"

Ludovic Orban, candidat la funcţia de preşedinte al PNL, a declarat astăzi că îşi doreşte ca Partidul Naţional Liberal să ajungă la guvernare, dar nu printr-un "nou USL sau prin contractări", relatează Agerpres.

La Congresul PNL, Orban a spus: "Îmi doresc ca PNL să ajungă la guvernare, dar nu printr-un nou USL sau prin contractări pe care să le facem cu oameni care niciodată nu vor aplica politicile noastre şi pe care nu ne putem bizui niciodată. Îmi doresc să ajungem la putere prin votul oamenilor. Dacă este să susţinem ceva, să susţinem anticipate, să facem opoziţie pe toate fronturile, la baionetă, luptă de la om la om cu cei care astăzi îşi bat joc de România".

El a arătat că îşi doreşte ca PNL să devină cea mai importantă forţă politică din România şi le-a cerut liberalilor să-l voteze, arătând că este un om exigent, care îşi va pune la dispoziţia partidului toată inteligenţa.

Orban a mai spus: "Să-mi dea Dumnezeu forţa, energia, inspiraţia, inteligenţa, tăria, caracterul ca să pot să răspund aşteptărilor dumneavoastră, aşteptărilor pe care le are partea civilizată, educată, cu şapte ani de acasă, cu bun simţ care îşi doreşte o Românie adevărată, puternică, o naţiune care să fie demnă şi respectată în lume. (...) Nu este altcineva în România, pe scena politică, care să poată să ducă la capăt această misiune. Suntem singurii".

Ludovic Orban candidează la şefia PNL cu moţiunea "PNL-Forţa dreptei".

Candidatura lui Orban la preşedinţia PNL a fost susţinută la Congres prin discursurile rostite de Vlad Nistor, Iulian Dumitrescu, Raluca Turcan, Ilie Bolojan şi Mircea Hava.

Nistor a susţinut că Orban trebuie să devină preşedinte al PNL datorită legăturii sale cu partidul, adăugând că acesta îi cunoaşte pe 85% dintre liberali.

"A venit momentul să-l alegem preşedinte pe cel mai «hashtag Rezist» dintre noi, domnul Ludovic Orban", a adăugat Dumitrescu.

Turcan a spus că a optat pentru Ludovic Orban preşedinte al PNL deoarece este liderul politic cu cea mai mare autoritate în partid.

Preşedintele interimar al liberalilor a detaliat: "PNL are nevoie de un preşedinte care să ofere deopotrivă autoritate maximă şi reprezentativitate. Prin experienţa pe care o are Ludovic Orban, relaţia constantă cu baza partidului, (...) competiţiile politice la care a participat alături de cei mai mulţi din această sală consider că este liderul politic cu cea mai mare autoritate în partid".

-----------

Actualizare 15:02 Alina Gorghiu: "Oricum va fi, astăzi câştigă PNL"

Senatorul PNL Alina Gorghiu consideră că, indiferent care va fi rezultatul Congresului de astăzi, PNL va ieşi câştigător.

Fostul lider al partidului a scris, pe pagina sa de Facebook: "Se încheie astăzi procesul de unificare a PNL prin alegerea preşedintelui unic al partidului. Am avut o campanie internă de ţinută, suntem singurul partid politic stabil în acest moment, care a organizat alegeri interne democratice, fără tulburări inutile.

A fost competiţie, nu conflict. Mesajele au fost numai pozitive, toţi cei trei candidaţi au susţinut valorile liberale, de dreapta. Susţinătorii lor, la fel! Merită toţi felicitări ! Este un noroc pentru PNL să aibă astfel de variante pentru funcţia de preşedinte! Cât priveşte echipa de conducere ce se va constitui mâine, am auzit deja mulţi colegi spunând că pentru PNL cea mai bună formulă este unitatea. Sunt convinsă că aşa va fi...

Dacă e să ne gândim la ce are de făcut PNL începând de luni, iarăşi stăm foarte bine.

Am vrut să teminăm cu bine procesul de unificare? Da, am terminat cu asta, astăzi alegem preşedintele unic.

Am arătat susţinere pentru statul de drept şi aplicarea criteriilor de integritate în tot procesul de unificare? 100%, de aici plecăm acum.

Procesul electoral intern a dat românilor un mesaj clar privind valorile liberale şi democratice ale PNL? Iarăşi da, fără nici o îndoială, toţi candidaţii au spus lucrurile foarte clar!

Toleranţă la pesedism? Zero!

Klaus Iohannis este acum în cel mai puternic moment al acestui mandat prezidenţial şi are posibilitatea să dea un impuls reformelor ? Chiar aşa şi este, aş fi vrut ca eu şi Vasile Blaga să facem anul trecut în aşa fel încât să îi dăm Preşedintelui un context politic atât de favorabil.

Adversarii politici?

Suntem un pic lăudăroşi? Poate, dar numai un pic, tot ce spun este purul adevăr...

Dar să nu ne mai lungim cu vorba... Să fie un ceas bun pentru PNL, cel al alegerilor de azi!

Oricum va fi, astăzi câştigă PNL!"

-----------

Actualizare 14:40 Buşoi: "Cântând refrenul anticorupţie nu vom reuşi să aducem voturi PNL, incompatibilităţile absurde trebuie clarificate"

Cristian Buşoi a declarat astăzi, la congresul PNL, în discursul de candidat la preşedinţia partidului, că liberalii nu vor câştiga voturi "cântând refrenul anticorupţie" şi a spus că incompatibilităţile "uneori absurde" ale aleşilor locali trebuie clarificate.

Cristian Buşoi a afirmat, citat de News.ro: "Doar cântând refrenul anticorupţiei nu vom reuşi să aducem voturi noi către PNL, pentru că oamenii aşteaptă de la PNL, în primul rând, o viziune despre economie şi despre guvernarea acestei ţări. Trebuie să continuăm să susţinem nişte principii, dar lupta anticorupţie o face Justiţia, iar partidele vorbesc despre guvernare. PNL trebuie să fie asociat cu câteva măsuri clare despre viitorul României. Trebuie să fie partidul care dă soluţii pentru creşterea veniturilor românilor, şi din mediul privat, şi din mediul bugetar. Trebui să fim partenerul mediului privat, al întreprinzătorilor mici şi mijlocii, al oamenilor care sunt dinamici, care produc plus valoare".

El a vorbit, de la tribuna congresului PNL, şi despre clarificarea incompatibilităţilor cu care se confruntă aleşii locali. Buşoi a precizat: "Îmi asum să susţinem primarii şi aleşii locali din PNL, să vorbim mai clar despre venituri decente pentru primari, despre pensii decente, nu privilegiate, dar nici ridicole pentru primari, viceprimari şi aleşii locali. Să vorbim mai clar despre incompatibilităţile uneori absurde şi foarte încâlcite care trebuie clarificate".

Cristian Buşoi a susţinut că PNL trebuie să întărească parteneriatul cu preşedintele Klaus Iohannis, ale cărui proiecte să le susţină cu mai multă energie.

Buşoi candidează cu moţiunea "PNL - partidul viitorului. Pentru o Românie dreaptă, echilibrată şi puternică". Mesaje de susţinere pentru candidatura acestuia au exprimat liberalii Theodor Stolojan, Mugur Cozmanciuc, Alin Tişe şi Nicoale Robu, potrivit Agerpres.

Theodor Stolojan a declarat: "În primul rând, m-am convins că are caracter, este inteligent, este un om corect, este un om care îşi face datoria cu multă seriozitate, are multă energie. Îl susţin pe Cristian Buşoi, în al doilea rând, pentru că moţiunea dânsului prevede direcţii strategice în care trebuie să acţioneze PNL, fiecare dintre noi, astfel încât să recâştigăm încrederea oamenilor. În al treilea rând, Buşoi a reuşit să prezinte soluţii coerente şi realizabile la problemele oamenilor".

----------

Actualizare 12:43 Turcan: "Ce naşte din pisică, şoareci mănâncă şi, din nefericire, tot ce naşte din PSD dăunează grav României"

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a lansat astăzi, de la tribuna congresului partidului, critici dure la adresa PSD, formaţiune despre care a spus că dăunează grav României şi că este prizoniera unui lider "obsedat de putere".

Raluca Turcan a declarat, citată de News.ro: "PNL va putea guverna modern, eficient şi european, cu siguranţă mult mai bine decât orice încercare a PSD pe care o vedem în ultimele zile. Din nefericire, pentru cei care au votat şi au aşteptat stabilitate politică, astăzi au primit un ridicol complet din partea celor din PSD. Niciunul nu este mai breaz decât celălalt. Dragnea ocupă Parlamentul, Grindeanu ocupă Guvernul. Sunt fix aceeaşi Mărie, dar cu altă pălărie. Ce naşte din pisică, şoareci mănâncă şi, din nefericire, tot ce naşte din PSD dăunează grav României".

Ea a trecut în revistă criticile formulate de către PNL la adresa PSD, spunând că s-au dovedit a fi adevărate.

Liderul interimar al PNL a mai spus: "Am spus că programul de guvernare este nesustenabil, că are mai mult idei frumoase de prezentat la televizor, şi aşa a fost. Am spus că Dragnea este obsedat de putere şi că se va distruge singur şi că îşi va distruge şi partidul. Aşa se întâmplă. Am spus că eticheta de guvernare a PSD va fi cea de la OUG 13 şi anume «noaptea ca hoţii». Şi asta se întâmplă azi şi se acuză public de hoţie şi jaf la drumul mare".

Raluca Turcan i-a îndemnat pe liberali, de la tribuna congresului, să îi sancţioneze prompt pe cei de la PSD şi să nu dezamăgească românii care aşteaptă ca PNL să guverneze bine şi profesionist.

------------

Actualizare 12:32 Congresul PNL a adoptat modificările la Statut

Congresul Partidului Naţional Liberal a adoptat astăzi modificările la Statutul liberalilor.

Preşedintele Comisiei de statut, Cătălin Boboc, a prezentat ultimele modificări, respectiv faptul că în Biroul Executiv al PNL vor fi 16 vicepreşedinţi - 8 vicepreşedinţi coordonatori ai comisiilor de specialitate pentru politică externă, apărare, siguranţă naţională, administraţie, ordine publică, siguranţa cetăţeanului, fonduri europene, dezvoltare regională, justiţie şi drepturi cetăţeneşti, buget şi politici fiscale, economie, energie şi mediu de afaceri, sănătate, muncă, familie şi protecţie socială, educaţie, cercetare, tineret şi sport, cultură, culte şi minorităţi, agricultură, dezvoltare rurală, industrie alimentară şi mediu, ape şi silvicultură, infrastructură de transport, comunicaţii şi societate informaţională - şi 8 vicepreşedinţi pentru regiunile de dezvoltare.

El a precizat că în Biroul Executiv vor exista 16 membri cu rang de vicepreşedinţi.

Aceste modificări au fost adoptate cu majoritate de voturi, înregistrându-se o singură abţinere, potrivit Agerpres.

Întregul Statut al PNL, modificat la Consiliul Naţional din luna martie, a fost adoptat cu unanimitate de voturi.

Consiliul Naţional de Coordonare se va reuni mâine pentru alegerea a patru prim-vicepreşedinţi, a secretarului general, a 16 vicepreşedinţi - 8 vicepreşedinţi pe domenii, coordonatori ai comisiilor de specialitate, şi 8 vicepreşedinţi pe regiunile de dezvoltare - şi 16 membri pentru Biroul Executiv, trezorierul şi membrii comisiilor CA şi CNRC. Secretarul general al liberalilor este propus de preşedintele PNL.

-----------

Actualizare 12:14 Iohannis, mesaj pentru PNL: "România are nevoie de partide puternice, dar nu unde doar liderul este puternic"

Ţara noastră are nevoie de partide puternice în care democraţia internă să fie reală, în care să existe dezbatere, iar toate resursele valoroase să fie folosite la potenţialul lor maxim, consideră preşedintele Klaus Iohannis într-un mesaj transmis PNL cu ocazia Congresului.

Şeful statului a mai susţinut, în mesajul transmis de consilierul prezidenţial Laurenţiu Ştefan, că o formaţiune puternică va convinge imediat că exercită puterea nu pentru liderii săi sau pentru apropiaţii lor, ci pentru cetăţeni.

Consilierul prezidenţial a precizat: "Îmi doresc, preşedintele Iohannis îşi doreşte acest lucru, ca toată energia să se transforme în zilele, lunile şi anii viitori în proiecte pentru România şi pentru cetăţenii acestei ţări. România are nevoie, astăzi, mai mult ca oricând, de partide puternice. Prin partid puternic nu înţeleg însă un partid unde liderul său este puternic, ci un partid unde democraţia internă este reală, unde există dezbatere, unde toate resursele valoroase ale partidului sunt folosite la potenţialul lor maxim. Un partid puternic înţelege preocupările, grijile, nevoile şi aspiraţiile electoratului său şi răspunde articulând programe şi politici publice eficiente şi responsabile. Un partid puternic oferă în acelaşi timp cetăţenilor o viziune pentru România, arată clar de ce vrea puterea şi ce va face cu ea, un partid puternic va convinge imediat că exercită puterea nu pentru liderii săi sau pentru apropiaţii lor, ci pentru cetăţeni şi comunităţile lor, pentru a întări postura României în plan regional, european şi în lume".

------------

Actualizare 11:43 Ludovic Orban, despre situaţia din PSD: "Oscilează între penibil şi ridicol"

Situaţia creată zilele acestea de PSD oscilează între penibil şi ridicol, a afirmat, astăzi, liberalul Ludovic Orban, candidat la funcţia de preşedinte al PNL, adăugând că, social-democraţii au provocat o criză cu consecinţe dramatice pentru ţară.

Înaintea Congresului PNL, Ludovic Orban a declarat, potrivit Agerpres: "Oscilează între penibil şi ridicol (n.r.- actuala situaţie din PSD). Aceşti oameni îşi bat joc de România, au provocat o criză cu consecinţe dramatice pentru România, atât în plan extern cât şi în planul societăţii şi economiei din nimic, din nişte motive obscure pe care eu, personal, nu reuşesc să le înţeleg. Toţi sunt vinovaţi, începând cu cel care conduce PSD şi care vrea să controleze probabil şi femeile de serviciu din instituţiile publice, şi terminând cu cel care a fost prim-ministru şi care, cât i s-a dat osul s-a gudurat şi în momentul în care a vrut să i se ia osul a început să mârâie".

El l-a criticat şi pe premierul Grindeanu, despre care a afirmat că ''se agaţă de scaun'' în condiţiile în care majoritatea parlamentară care l-a propulsat în funcţie i-a retras sprijinul politic.

Întrebat despre poziţia PNL privind moţiunea de cenzură, Orban a precizat că o decizie în acest sens va fi luată de conducerea legitimă care va fi aleasă în cursul zilei.

Orban a mai spus că, după ce va fi ales preşedinte, ''PNL va fi adversarul redutabil care se va lupta la baionetă pe toată linia frontului cu actualul partid de guvernământ''.

"PNL va redeveni ceea ce este el, forţa politică de dreapta care să aibă capacitatea să învingă", a punctat Ludovic Orban.

În ceea ce priveşte relaţia cu preşedintele Klaus Iohannis, în cazul în care va câştiga conducerea partidului, Orban a reafirmat faptul că îşi va asuma obiectivul de a câştiga Preşedinţia şi un nou mandat pentru actualul şef al statului.

El a mai spus: "Relaţia care este descrisă în moţiune, şi anume parteneriatul cu preşedintele. De altfel, îmi asum astăzi obiectivul de a câştiga Preşedinţia României, un nou mandat pentru Klaus Iohannis".

-----------

Actualizare 11:35 Buşoi: "PNL trebuie să facă o majoritate împotriva PSD"

Cristian Buşoi, candidat la preşedinţia PNL, a declarat înaintea începerii congresului partidului, că liberalii trebuie să încerce formarea unei majorităţi împotriva PSD în Parlament şi să oprească "circul" declanşat de partidul condus de Liviu Dragnea.

Cristian Buşoi a declarat astăzi: "Este o decizie pe care ar trebui să o ia noua conducere a partidului. Va trebui discutată cu toţi colegii, cred însă că PNL va trebui să îşi asume nişte responsabilităţi, să încerce să facă o majoritate împotriva PSD şi să oprească acest circ care face rău României, care vine doar din lupta pentru putere în interiorul PSD şi din dorinţa preşedintelui PSD de a controla România şi Guvernul României".

------------

Actualizare 11:15 Congresul PNL pentru alegerea noului preşedinte a început

Congresul PNL în care va fi ales noul preşedinte al liberalilor a început la Romexpo puţin după ora 11:00, în prezenţa a peste 5.000 de delegaţi, cu intonarea imnului naţional, potrivit News.ro.

------------

Liberalii se reunesc astăzi în Congres, la Romexpo, pentru alegerea unui nou preşedinte al PNL, funcţie pentru care candidează Cristian Buşoi şi Ludovic Orban.

În cadrul Congresului PNL, la care vor participa aproximativ 5.000 de delegaţi, vor fi organizate alegeri pentru preşedinţia partidului, prin vot asupra moţiunilor prezentate de candidaţi, precum şi pentru preşedinţii Comisiei Naţionale de Revizie şi Cenzori (CNRC) şi Comisiei de Arbitraj (CA), scrie Agerpres.

La eveniment sunt invitaţi să susţină discursuri secretarul general al PPE, Antonio Lopez Isturiz White, consilierul prezidenţial Laurenţiu Ştefan şi liderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor, Attila Korodi. De asemenea, vor susţine discursuri preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu-Quintus, şi preşedintele interimar al liberalilor, Raluca Turcan.

Ludovic Orban a fost primul care şi-a depus candidatura la funcţia de preşedinte al PNL, însă, potrivit tragerii la sorţi, el îşi va susţine moţiunea "PNL - Forţa Dreptei" - după Cristian Buşoi, care candidează cu moţiunea "PNL - partidul viitorului. Pentru o Românie dreaptă, echilibrată şi puternică".

Într-un interviu acordat agenţiei citate, Ludovic Orban spunea că este sprijinit de un număr de 40 de filiale liberale pentru şefia PNL şi că a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis cu privire la candidatura sa. Liberalul mai spunea că îi susţine pentru echipa sa de prim-vicepreşedinţi pe Ilie Bolojan, Mircea Hava, Raluca Turcan şi Iulian Dumitrescu.

Orban susţinea că "aroganţa, tupeul, nesinceritatea şi lipsa de onestitate trebuie să dispară din comportamentul liberalilor", subliniind că obiectivul său este ca PNL să devină principala forţă politică din România.

De asemenea, arăta el, PNL trebuie să aibă un Guvern alternativă şi pleda pentru o altă majoritate parlamentară. Totodată, Ludovic Orban a sublinia că PNL trebuie să facă opoziţie PSD.

La rândul său, Cristian Buşoi susţinea într-un interviu că are şanse foarte bune să câştige şefia partidului, deoarece are o viziune şi o echipă mai bune ca Ludovic Orban, despre care a afirmat că, în acest moment, nu este un bun lider pentru partid.

El a arătat că îi susţine în echipa sa pentru funcţiile de prim-vicepreşedinţi pe Nicolae Robu, Alin Tişe, Mugur Cozmanciuc, dar şi pe Viorel Cataramă, iar pentru cea de secretar general al PNL pe Dan Motreanu.

Ca şi contracandidatul său, Buşoi susţinea necesitatea unei opoziţii ferme şi un guvern alternativă.

Pentru funcţia de preşedinte al CA candidează Ioan Cupşa, Paul Cotta, Daniel Buda şi Andreea Rabotka, iar pentru cea de preşedinte al CNRC - Mihai Barbu şi Gabriela Horga.

Duminică, liberalii se reunesc în Consiliul Naţional de Coordonare unde vor fi aleşi patru prim-vicepreşedinţi, secretarul general, 16 vicepreşedinţi: 8 vicepreşedinţi pe domenii, coordonatori ai comisiilor de specialitate şi 8 vicepreşedinţi pe regiunile de dezvoltare şi 16 membri pentru Biroul Executiv, trezorierul şi membrii comisiilor CA şi CNRC. Secretarul general al liberalilor este propus de preşedintele PNL.

Majoritatea organizaţiilor judeţene ale PNL şi-au declarat susţinerea pentru Ludovic Orban la şefia partidului.

Preşedinţia PNL este disputată de Ludovic Orban, cu moţiunea "Partidul Naţional Liberal - Forţa Dreptei" şi Cristian Buşoi, cu moţiunea "PNL - partidul viitorului. Pentru o Românie dreaptă, echilibrată şi puternică!".

Pentru funcţia de preşedinte al PNL şi-a depus candidatura şi Viorel Cataramă, dar moţiunea sa, intitulată "Politica naţională - Calea liberală", nu a întrunit condiţiile statutare pentru a fi spusă dezbaterii şi votului în cadrul Congresului PNL, întrucât nu a fost validată de Comitetele Directoare Judeţene din cel puţin zece filiale ale partidului.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Am inteles de multi ani ca trebuie sa aleg intre ciuma rosie PSD si prostii de dreapta. Am ales prostii. Insa PNL este si ridicol. Otrava aia de Turcan chiar se crede vreo lidershipa. Busoi imi pare cam imbecil iar Orban este un natarau. Oricare castiga, nu are cum sa scoata PNL-ul din ridicol. Iar ridicolul va fi si mai mare cand vom vedea ca, virgula, chiar si mancandu-se intre ei ciumele rosii de PSD-isti tot vor avea la final un scor mai mare in sondaje. De ce ? Nu pentru ca este un partid mare, ci pentru ca leaderii opozitiei sunt mici. Mici de tot ! Pitici ! Sa recapitulam: la acest moment in timp tara este dominata de un disperat care cauta sa scape de puscarie, guvernul este asediat de Che Grin-varra, iar opozitia este pe cale sa aleaga un sef dintre doi mignioni.Iar bizonul de rand adica cei ca mine, asteapta ca tara sa se dezvolte. Cum ?

    Si uite asa iesi netotul ala de Orban presh. Sper ca nu mai bea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb