Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski este "aşteptat" duminică la Londra, la un summit al liderilor europeni pe terma apărării Europei, după vizitele preşedintelui francez Emmanuel Macron şi premierului Keir Starmer la Washington, relatează AFP.
Şeful statului ucrainean urmează să discute cu premierul britanic, după ce acesta se întâlneşte între timp cu Donald Trump, joi, la Casa Albă.
Preşedintele francez Emmanuel Macron urmează să facă acelaşi lucru, anunţă miercuri seara Palatul Élysee, în contextul în care europenii încearcă să găsească o soluţie la răsturnarea preşedintelui american privind Ucraina.
Donald Trump a schimbat total - în două săptămâni de zile - poziţia Statelor Unite cu privire la Războiul rus în Ucraina.
El l-a catalogat pe Volodimir Zelenski drept un "dictator", în paralel cu discuţii - tensionate - între oficiali americani şi ucraineni cu privire la un acord al exploatării mineralelor ucrainene de către Statele Unite.
Preşedintele american a confirmat miercuri o vizită a omologului său ucrainean vineri la Washington în vederea finalizării unui acord-cadru în acest sens, care să compenseze costul susţinerii militare americane a Ucrainei.
El a anunţat că Ucraina poate "uita" o aderare la NATO şi că europenii - şi nu americanii - trebuie să ofere garanţii de securitate Kievului în cadrul unui plan de soluţionare a conflictului.
Donald Trump a declarat că europenii şi nu americanii trebuie să furnizeze garanţii de securitate, însă "noi ne vom asigura că totul merge bine", a adăugat el, fără să facă alte preczări.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.02.2025, 10:08)
Cantec de lebada,
scenarita de piar,
ptr. macronel si actorasul planetar
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.02.2025, 12:40)
Intrebarea este cum oare tari care isi datoreaza poate chiar existenta dar in orice caz libertatea si bunastarea Statelor Unite ale Americii, milioanelor de americani morti in Europa anilor 40, au uitat de prietenia lor traditionala cu SUA si acum sunt dintr-o data impotriva politicii de pace promovata de SUA, sunt impotriva opririi razboiului, sunt impotriva SUA.
Pentru conducatorii europeni, pacea nu pare o catastrofa, dar ea reprezinta cel mai mare pericol pentru Zelenski, pentru el ca dictator si apoi ca om, ca persoana.
Si el este cauza care a produs aceasta ruptura intre europeni si americani.
Dupa cum se vede acum, "burchezii" europeni canta asa cum sunt dirijati de Zelenski.
Oare cum se poate.
Aceasta ruptura de neimaginat inainte, dintre europeni si americani, a fost cu siguranta determinata de Zelenski.
Dar, aceasta nu se putea produce decat daca Zelenski a detinut si detine parghii puternice, care sa-i oblige pe "burghezi" europeni sa accepte sa se opuna politicii americane de pace si sa sustina continuarea acestui razboi cu final posibil catastrofal pentru Europa, europeni, pentru Ucraina si pentru poporul Ucrainean. Si poate nu numai.
Si, intrebarea este cum i-a controlat Zelenski pe "europeni" si i-a determinat sa actioneze asa ?
Avand in vedere neregulile sesizare de americani in privinta sutelor de miliarde primite de Ucraina, este aproape sigur ca de acolo provine puterea lui Zelenski.
Ca nimeni nu poate controlafinantele acestei mascarade.
Pe langa miile de masini de lupta, muntilor de munitii, echipamente, arme, zeci, sute demiliarde euro, asa cum au constatat americanii au disparut.
Si in mod sigur numai Zelenski stie unde. Si de aceea puterea de a dirija Europa este la el.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.02.2025, 15:00)
Ca sa citez o "reputata" jurnalista: mars, mah, de aici cu prostiile astea. Adica vine Putin, distruge Ucraina, iar acum, ca sa facem pace, trebuie sa-i dam tot ce vrea. Iar Zelenski ce ai fi vrut sa faca, sa plece capul si sa zica "luati toata Ucraina, daca vreti, rusilor, doar sa fie pace". Greseala a fost intr-adevar la fosta administratie SUA si la europenii, ca n-au dat din prima toate armele tari ucrainenilor, ca sa le permita sa-i respinga repede pe rusi. Si apoi s-a intrat intr-o spirala, in care Ucraina doar s-a aparat, pierzand putin cate putin, iar Rusia a atacat, castigand putin cate putin. Si da, Trump are dreptate sa vrea sa faca pace, pentru ca acum Ucraina nu poate intoarce razboiul, iar ajutor pentru Ucraina inseamna bani pierduti intr-o gaura neagra. Si da, are putine carti in mana si trebuie sa ii dea rusului ceva ca sa vina sa faca pace. Si da, e mai bine sa faca pace acum, nu cand rusul va fi aproape de Kiev. Dar modalitatea in care Trump se comporta fata de Zelenski si Europa e puerila (si nu cred ca e un bluf ca sa il aduca la masa pe Putin, ci asa gandeste el). Putin va obtine ce vrea el, plus ceva in plus, de la Trump
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.02.2025, 15:13)
Aha, si putler e nevinovat.
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.02.2025, 16:21)
Pai e simplu ce trebuia sa faca Zelensky: sa nu provoace acest razboi !
2.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.02.2025, 18:00)
Atunci in cand Putin a inceput" actiunea speciala" de denazificarea Ucrainei, NATO trebuia sa intre cu toate fortele in Ucraina si sa-i sprijine in aceasta actiune pe rusi. Si NATO ajungeau sa ocupe, in conditiile in care cu siguranta ar fi intampinat o slaba sau nesemnificativa rezistenta din partea "nazistilor " ucraineni, o mare parte din Ucraina si poate Putin nu mai detinea acum 20% din Ucraina.
Si, cum si cand ar fi plecat NATO de acolo, ramanea de vazut, ca denazificarea este un proces indelungat.
Atunci, o interventie a NATO in Ucraina nu ar fi reprezentat un pretext ca Rusia sa invoce dreptul la autoaparare sa atace fortele NATO de acolo si sa declanseze iadul pe pamant. Din pacate strategii NATO au pierdut ocazia de a rezolva usor si elegant problema Ucrainei.
Dar poate ca asa stau lucrurile si acum. Poate nu-i prea tarziu. Ca Ucraina nu-i Rusia.
2.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.02.2025, 18:04)
Asta ar fi ca in bancul ala: "Bula, tu cum propui sa rezolvam problemele tarii? Bula zice: declaram razboi americanilor si ne predam a doua zi"
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.02.2025, 16:19)
Mascaricii expirati se folosesc in continuu de idiotenia cu care incearca sa prosteasca lumea, ca "trebuie sa aparam Europa", da cum de n a observat nimeni ca Europa a fost atacata, iar vor sa ne fure bani