MADR: Fonduri de 16,7 milioane de euro pentru combaterea PPA şi refacerea potenţialului agricol, începând de luni

I.M.
Politică / 11 mai 2020

Fonduri de 16,7 milioane de euro pentru combaterea PPA şi refacerea potenţialului agricol, începând de luni

Peste 16,7 milioane de euro vor fi disponibili, începând de luni, pentru investiţii necesare prevenirii şi combaterii pestei porcine africane şi refacerii potenţialului de producţie agricolă afectat de dezastre naturale şi de evenimente catastrofale, potrivit Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Astfel, începând cu data de 11 mai 2020, ora 9:00, vor fi primite proiecte pe sM 5.1 - Sprijin pentru investiţiile în măsuri preventive destinate să reducă efectele dezastrelor naturale, ale fenomenelor climatice nefavorabile şi ale evenimentelor catastrofale probabile din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), suma alocată pentru beneficiarii publici fiind de 4.750.000 euro, iar pentru cei privaţi, în cadrul aceleaşi submăsuri, de 8.289.804 euro.

Sesiunea de primire de proiecte va fi deschisă până la data de 31 iulie 2020, ora 16:00.

Potrivit MADR, din suma totală alocată beneficiari publici, de 4,75 milioane de euro, cele mai multe fonduri vor fi destinate pentru achiziţia de instalaţii de dezinfecţie, circa 2,31 milioane de euro, urmate de 1,7 milioane de euro pentru autoutilitare probe şi dotare laboratoare, iar pentru camere frigorifice - 740.000 de euro.

"În ceea ce priveşte sM 5.1 ce se adresează beneficiarilor publici facem precizarea că între investiţiile eligibile se numără instalaţiile de dezinfecţie şi dezinsecţie, autoutilitarele pentru transportul probelor, dotarea laboratoarelor, achiziţionarea de camere frigorifice etc. Plafonul maxim al acestei submăsuri este de 100.000 euro/proiect, pentru echipamentele şi instrumentarul de determinare şi diagnostic, mijloace specializate de transport a probelor, respectiv 20.000 euro/proiect, în cazul camerelor frigorifice, iar pentru pentru investiţii în instalaţii de dezinfecţie şi dezinsecţie este prevăzută o valoare de 30.000 euro/proiect. Pentru această categorie, rata sprijinului public nerambursabil este de 80% din totalul cheltuielilor eligibile, iar în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ două condiţii, respectiv există o legătură între investiţie şi potenţialul de producţie şi autoritatea publică acţionează în numele diferiţilor fermieri şi se demonstrează caracterul colectiv al investiţiei, rata sprijinului public nerambursabil va fi de 100% din totalul cheltuielilor eligibile", precizează reprezentanţii MADR.

În cazul beneficiarilor privaţi ai acestei submăsuri, respectiv fermieri sau grupuri de fermieri, sunt eligibile investiţiile în instalaţii de dezinfecţie şi dezinsecţie, achiziţia de echipamente pentru asigurarea biosecurităţii şi a infrastructurii sanitare, construcţia de garduri de protecţie, racordarea la utilităţi.

Fiecare proiect poate beneficia de maximum 250.000 de euro. "Menţionăm că rata sprijinului public nerambursabil pentru fermierii constituiţi în forme asociative este de 100%, iar pentru fermierii individuali sprijinul este de 80% din totalul cheltuielilor eligibile", spun reprezentanţii MADR,conform Agerpres.

Sprijinul acordat prin această sub-măsură urmăreşte creşterea capacităţii de prevenire a apariţiei epizootiilor şi combaterea acestora, precum şi reducerea efectelor dezastrelor naturale, a evenimentelor adverse şi catastrofale asupra potenţialului de producţie agricolă, ca urmare a răspândirii pestei porcine africane în România.

În ceea ce priveşte sM 5.2 - Sprijin pentru investiţii privind refacerea terenurilor agricole şi a potenţialului de producţie afectate de dezastre naturale, de condiţii de mediu adverse şi de evenimente catastrofale, suma alocată este 3.677.431 euro.

Beneficiarii pot fi fermieri persoane fizice, cooperative agricole şi grupuri de producători.

Fondurile acordate prin această submăsură vor contribui la refacerea potenţialului de producţie afectat de PPA, fiind finanţate achiziţiile de animale de reproducţie, atât pentru repopularea şi refacerea efectivelor de suine, cât şi pentru reprofilarea exploataţiei cu alte specii de animale. De asemenea, pot fi eligibile şi costurile cu extinderea şi modernizarea în scopul adaptării adăposturilor de animale. Rata sprijinului public nerambursabil va fi de 100% şi nu va depăşi o valoare de 200.000 euro/proiect.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb