Mai mulţi deputaţi PSD vor ca un partid politic să poate fi constituit de doar trei membri fondatori

A.C.
Politică / 9 decembrie 2014

Liderul TSD, Mihai Sturzu, alături de alţi nouă deputaţi PSD, au depus la Parlament o iniţiativă legislativă de modificare a Legii partidelor, prin care se propune reducerea numărului minim necesar înregistrării unui partid politic de la 25.000 fondatori la doar trei membri fondatori, potrivit surselor din presă.

Sturzu şi ceilalţi deputaţi PSD şi-au asumat, în calitate de iniţiatori, un proiect elaborat de un om de afaceri din Târgu-Mureş, Dan Maşca, proiect susţinut şi de europarlamentarul Monica Macovei.

"Depun azi, alături de iniţiatorul de facto al acestei legi, Dan Maşca, o iniţiativă de modificare a Legii partidelor prin care în România vor putea fi constituite partide din doar trei persoane. Cred că această lege poate aduce oameni noi în politica din România şi cred că va servi cetăţenilor, astfel încât fiecare cetăţean să se poate conecta cu politica din România", a spus Sturzu.

"Acest proiect a fost semnat de zece colegi din PSD şi este susţinut public de Monica Macovei, Klaus Iohannis, Victor Ponta. Îmi doresc şi am încredere că va trece repede prin Parlament", a adăugat Sturzu.

Iniţiativa legislativă modifică Legea partidelor politice nr 14/2003, abrogând, printre altele, prevederea potivit căreia pentru înregistrarea partidelor politice este necesară depunerea la Tribunalul Bucureşti a unei liste care trebuie să cuprindă cel puţin 25.000 de membri fondatori, domiciliaţi în cel puţin 18 din judeţele ţării şi municipiul Bucureşti, dar nu mai puţin de 700 de persoane pentru fiecare dintre aceste judeţe şi municipiul Bucureşti.

Totodată, iniţiativa legislativă propune şi modificarea condiţiilor de dizolvare a unui partid politic.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Mai multi UDMR vom cere infiintarea cu doar un ungur si un secui, ca fondatori. 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb