Majoritatea de la Senat scoate opoziţia din grevă

O.D.
Ziarul BURSA #Politică / 12 aprilie 2012

Atât puterea cât şi opoziţia au câte 66 de senatori, balanţa urmând să fie înclinată de doi senatori neafiliaţi la niciun grup parlamentar, Mircea Geoană (plecat de la PSD) şi Cezar Măgureanu (plecat de la UNPR).

Atât puterea cât şi opoziţia au câte 66 de senatori, balanţa urmând să fie înclinată de doi senatori neafiliaţi la niciun grup parlamentar, Mircea Geoană (plecat de la PSD) şi Cezar Măgureanu (plecat de la UNPR).

Bătălia pentru majoritatea din Senat este pe cale să scoată opoziţia din greva parlamentară. Cum în politică orice este posibil, chiar şi aritmetica simplă este variabilă, în funcţie de unghiul din care sunt numărate voturile. Numărându-i pe senatorii independenţi exact ca în Caragiale, atât puterea cât şi opoziţia susţin că deţin majoritatea în Senat. Toată agitaţia a plecat după ce în această săptămână senatorii Iosif Secăşan şi Cezar Măgureanu şi-au anunţat demisiile din PDL şi UNPR, primul trecând la PNL, iar celălalt declarând că rămâne independent.

Unul dintre susţinătorii revenirii opoziţiei în Parlament este preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, care crede că demiterea guvernului este posibilă în acest moment: "Puterea a pierdut definitiv majoritatea în Senat şi, în zilele următoare, o va pierde şi în Camera Deputaţilor. Maşina de vot PDL-UNPR-UDMR se dezintegrează ireversibil. În acest context, cred că protestul parlamentar al Opoziţiei şi-a atins obiectivele, regimul Băsescu nu mai controlează forul legislativ. În opinia mea, ar fi momentul ca, din 17 aprilie, USL să se întoarcă în Parlament, să lupte în plen şi comisii, să formeze o nouă majoritate, să demită guvernul Ungureanu, să suspende preşedintele care încalcă sistematic Constituţia şi să organizeze, în maxim 3 luni, alegeri parlamentare şi prezidenţiale. Foarte probabil, după demiterea actualului Executiv, Traian Băsescu va încerca să tragă de timp, să susţină un guvern interimar, să prelungească boala societăţii şi economiei ro-mâ-neşti. Nu mai avem timp de ma-nevrele sale. Domnul Băsescu trebuie să plece de bunăvoie sau demis prin mijloace constituţionale".

Cristian Rădulescu, liderul grupului PDL de la Senat, precum şi Puiu Haşotti, liderul grupului PNL, au revendicat în declaraţii, majoritatea în această Cameră pentru putere şi, res-pectiv, opoziţie, calculând însă fiecare şi voturile independenţilor.

"Coaliţia de guvernare numără 66 de senatori, iar opoziţia, 65. Noi, ca să avem majoritate organică, să trecem legile organice, avem nevoie de cele două voturi de independenţi, mai precis de unul dintre ele", a declarat Rădulescu. "Împreună cu domnul senator Radu F.Alexandru, cu domnul senator Iulian Urban, pe care noi îl socotim la PDL, pentru că votează cu PDL-ul, puterea nu mai are majoritatea în Senat. E o decizie de principiu a USL că în situaţia în care în una din Camere puterea nu mai are majoritatea, ceea ce este evident începând de astăzi, opoziţia să revină la lucrări", a spus Haşotti.

Dincolo de calculele politicienilor, în acest moment distribuirea mandatelor este următoarea: PDL - 45 de senatori, UDMR - 8, UNPR - 13; PSD - 41 de senatori, PNL - 25. Atât puterea cât şi opoziţia au câte 66 de senatori, balanţa urmând să fie înclinată de doi senatori neafiliaţi la niciun grup parlamentar, Mircea Geoană (plecat de la PSD) şi Cezar Măgureanu (plecat de la UNPR).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb